Fostul șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a aderat la partidul condus de Vasile Costiuc

Fostul șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a aderat la Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj video, publicat pe rețelele de socializare. Decizia a fost luată în urma întrunirii partidului în ședința Consiliului Politic Național.
Bulmaga i-a mulțumit liderului partidului, Vasile Costiuc și echipei sale pentru încrederea acordată. Acesta a declarat că, în cadrul ședinței, a fost analizată activitatea conducerii partidului, atât pe plan intern, cât și extern, și au fost stabilite obiectivele pentru perioada următoare.
„Astăzi, a avut loc Consiliul Național Politic al Partidului Politic „Democrația Acasă”, consiliu în care am fost desemnat membru, fapt pentru care țin să îi mulțumesc președintelui Vasile Costiuc și tuturor membrilor. S-a luat act de activitatea conducerii partidului atât pe plan intern, cât și extern, iar în urma concluziilor și a a obiectivelor trasate pentru activitățile de viitor a membrilor partidului, am înțeles că în ciuda minciunilor și dezinformării, partidul devine mai consolidat și determinat să lucreze pentru cetățeni”, a menționat Bulmaga într-un mesaj video pe Facebook.
Amintim că Ion Bulmaga a condus Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) timp de patru ani, din 2021 pană în 2025. Acesta a plecat din funcție după ce ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, i-ar fi comunicat că nu îl vede în noua sa echipă. Cererea de demisie a acestuia, a fost aprobată de Guvern și a intrat în vigoare pe 26 noiembrie 2025.