Istoria poporului nostru de 25.000.000 de suflete este cunoscută ca fiind înțesată de tragedii, de multe ori imputabile elitelor. În ultimul veac și jumătate, aceleași elite, o parte dintre ele colaboratoare cu Moscova, au săvârșit acte de trădare a propriilor consangvini, lăsându-i în pauperitate, pentru decenii. Astăzi, același fenomen mankurt, trădător, are loc sub ochii noștri, prin decizii luate la București împotriva basarabenilor și bucovinenilor îngenuncheați fără voia lor, la 1940 și 1944, sub bocancul soldatului rus „eliberator”.
Propunerea legislativă L607/2026, înregistrată la Senat pe 15 septembrie 2026 și inițiată de 13 deputați și o senatoare ai Partidului Social Democrat, este una dintre aceste decizii. Sub pretextul combaterii fraudelor în procedura de redobândire a cetățeniei române, proiectul urmărește să restrângă radical dreptul descendenților foștilor cetățeni români de a-și redobândi cetățenia.
Proiectul nu înăsprește verificările, nu introduce mecanisme suplimentare de control și nici nu propune sancțiuni mai eficiente pentru funcționarii sau intermediarii implicați în fraude. În schimb, îi vizează pe descendenții celor care au fost deposedați de cetățenia română fără voia lor. Cu alte cuvinte, în loc să combată infracțiunea, inițiatorii propun restrângerea drepturilor celor care nu au nicio vină pentru existența ei.
Ce prevede propunerea PSD
În mod concret, proiectul de lege cere restrângerea, cu bună știință, a dreptului românilor din afara granițelor de a-și redobândi cetățenia. Iată textul din Legea nr. 21/1991 aflat astăzi în vigoare, cu fragmentele pe care inițiatorii vor să le elimine:
Art. 10 alin. (1):
„Cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-e) și fac dovada cunoașterii limbii române, în condițiile prezentei legi.”
Se elimină: „precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv”.
Art. 10 alin. (2):
„Dispozițiile alin. (1) se aplică și apatrizilor foști cetățeni români și descendenților acestora până la gradul II inclusiv.”
Se elimină: „și descendenților acestora până la gradul II inclusiv”.
Art. 11 alin. (1):
„Persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) și fac dovada cunoașterii limbii române, în condițiile prezentei legi.”
Se elimină: „precum și descendenții acestora până la gradul III”.
Așadar expunerea de motive urmărește negru pe alb „eliminarea referirilor la descendenții de gradul al II-lea și al III-lea”, pentru a orienta procedura „exclusiv” către cei care au fost ei înșiși cetățeni români.
Efectul acestui demers este, în schimb, unul trădător. Art. 11 este temeiul juridic prin care românii din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța își pot redobândi cetățenia pierdută „din motive neimputabile lor”. După modificare, de acest drept s-ar mai putea prevala doar cei care au deținut personal cetățenia română, adică cei născuți înainte ca Armata Roșie să revină definitiv pe Prut, în 1944. Cu alte cuvinte, o generație care astăzi are peste 80 de ani. Copiii, nepoții și strănepoții lor, adică exact cei care trăiesc, muncesc și votează astăzi la Chișinău, Bălți, Cahul sau Cernăuți, ar fi lăsați în mâinile istoriei.
În urma ultimatumului sovietic din iunie 1940 și a ocupației care a urmat, milioane de români au fost despărțiți de statul lor. Cetățenia română nu a fost pierdută în urma unei alegeri libere, ci în contextul unei rupturi teritoriale impuse prin forță. Generațiile care au urmat s-au născut într-o altă ordine statală, fără ca acest lucru să le anuleze apartenența istorică, culturală și familială la națiunea română. A le refuza astăzi descendenților posibilitatea de a-și redobândi cetățenia este o complicitate directă la experimentul criminal al comunismului sovietic.
Problemele sesizate de inițiatori
Expunerea de motive invocă trei argumente. Primul este numărul de cereri, adică aproximativ 85.000 de redobândiri în perioada 1991-2002, 770.000 în perioada 2002-2024, un total de peste 850.000 cereri și peste 150.000 de dosare aflate în așteptare în 2025. Al doilea este faptul că cetățenia română este, totodată, cetățenie a Uniunii Europene. Al treilea, și cel mai zgomotos, este ancheta Parchetului General din decembrie 2025 privind peste 900 de cereri suspecte.
Să le luăm pe rând. Inițiatorii îi numesc pe acești oameni „cetățeni străini” care au „redobândit” cetățenia română. Contradicția este în termeni, fiindcă nu poți redobândi ceva ce nu a fost niciodată al tău. Iar dacă ți-a fost luat cu forța, nu ești străin, ci ești pe cale de consecință, deposedat.
Cifra de 850.000, prezentată ca dovadă a unui exces, spune de fapt contrariul. Raportată la circa 2,9 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova, ea arată că reparația istorică a ajuns, după 35 de ani, abia la unul din trei basarabeni. Ceilalți doi așteaptă încă. Iar proiectul PSD le-ar închide ușa tocmai lor.
Problema fraudelor este reală și nu trebuie minimalizată. Dar merită privit ce a descoperit, de fapt, ancheta. La 18 decembrie 2025, procurorii au făcut 37 de percheziții într-un dosar care vizează un grup infracțional constituit în 2022 de șapte cetățeni ucraineni, sprijiniți de avocați, funcționari publici, traducători și notari. Grupul ar fi stat în spatele a peste 900 de cereri suspecte, depuse doar în primele 11 luni ale lui 2025, iar principalii beneficiari ar fi fost cetățeni ai Federației Ruse. Metodele ar fi inclus certificate de cetățenie falsificate direct, acte de stare civilă contrafăcute și ștampile false de intrare în țară. La Serviciul de Stare Civilă al Sectorului 6 au fost descoperite cel puțin 89 de certificate false, iar șase funcționare sunt acuzate că ar fi atestat identitatea unor oameni care nu se aflau în România.
Concluzia se impune de la sine. Frauda a fost comisă de rețele care au cumpărat complicitatea unor funcționari români. Cele 900 de cereri suspecte reprezintă mai puțin de 1% din cele 150.000 de dosare aflate în așteptare. Pentru acest procent, proiectul închide ușa tuturor celorlalți, precum și milioanelor de potențiali solicitanți.
Responsabilitatea constituțională a statului român
Constituția României este fără echivoc. Art. 7, intitulat „Românii din străinătate”, prevede:
„Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.”
Această prevedere exprimă o responsabilitate fundamentală. România nu poate trata comunitățile românești din afara granițelor ca pe niște simple realități demografice străine de propria sa istorie. Legătura dintre stat și aceste comunități nu este una conjuncturală și nici nu poate fi redusă doar la declarații festive, discursuri patriotice sau ceremonii oficiale.
Desigur, art. 7 nu instituie, prin el însuși, un drept automat al fiecărui descendent la cetățenia română. Art. 5 alin. (1) lasă condițiile de dobândire a cetățeniei în seama legii organice. Dar art. 7 consacră o direcție constituțională clară, pe care legea organică ar trebui să o urmeze, nu să o contrazică. Obligația reală a statului român este una de întărire a legăturilor cu victimele Uniunii Sovietice, nu de tăiere a lor. Cum poate statul român să vorbească despre sprijinirea românilor din afara granițelor, în timp ce restrânge unul dintre instrumentele juridice prin care aceștia își pot reafirma apartenența la România?
Parlamentul însuși, prin Declarația nr. 1 din 27 martie 2018, a recunoscut drept legitimă dorința de reunificare a cetățenilor Republicii Moldova. O lege care îi tratează pe acești oameni drept „cetățeni străini” fără legătură reală cu România contrazice frontal atât Constituția, cât și propria poziție oficială a Legislativului. Există o diferență fundamentală între combaterea abuzurilor și abandonarea unei responsabilități istorice. Prima este o obligație a statului de drept. A doua este o alegere politică, iar inițiatorii proiectului trebuie să își asume consecințele ei.
Un cadou pentru propaganda Kremlinului
În Republica Moldova și în comunitățile românești din fostul spațiu sovietic, cetățenia română reprezintă o legătură juridică, simbolică și istorică cu statul român, într-un spațiu vizat decenii la rând politicilor de deznaționalizare și falsificării istoriei.
Tocmai de aceea, efectele unei asemenea inițiative nu pot fi evaluate doar prin prisma numărului de dosare procesate la București. Ele trebuie analizate și în contextul războiului informațional purtat de Federația Rusă împotriva României și a parcursului european al Republicii Moldova. Propaganda Kremlinului încearcă permanent să prezinte România drept un actor interesat doar de propriile avantaje, lipsit de solidaritate față de românii din stânga Prutului. Orice decizie care slăbește legătura juridică dintre București și aceste comunități oferă muniție acestui narativ.
Momentul ales este cu atât mai nefericit. În mai 2026, liderii de la Chișinău denunțau o nouă mișcare a Moscovei privind acordarea cetățeniei ruse în regiunea transnistreană. În timp ce Kremlinul întinde pașapoarte peste Nistru, Bucureștiul își retrage mâna de pe Prut. Este greu de imaginat un mesaj mai convenabil pentru propaganda rusă decât acela prin care statul român le transmite descendenților propriilor cetățeni că legătura lor cu România nu mai este suficientă pentru a justifica accesul la cetățenie.
Ce trebuie făcut?
În primul rând, Comisia juridică trebuie să adopte un raport de respingere, iar plenul trebuie să voteze explicit. Termenul de adoptare tacită se împlinește pe 9 decembrie 2026. Asta nu înseamnă că proiectul ar deveni automat lege la acea dată, ci că ar trece de prima Cameră fără vot final. O lege organică ce afectează milioane de oameni nu poate avansa prin inerție procedurală și prin tăcere.
În al doilea rând, va fi testul din Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Acolo se va da votul care contează, iar parlamentarii care înțeleg responsabilitatea istorică a statului român trebuie să respingă proiectul, indiferent de culoarea politică.
În al treilea rând, Președintele României, Nicușor Dan, deține prerogative constituționale specifice. Dacă proiectul ar trece totuși de ambele Camere, el are la dispoziție două pârghii constituționale, și anume cererea de reexaminare prevăzută de art. 77 alin. (2) și sesizarea Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a).
Rămâne însă o întrebare pe care inițiatorii o ocolesc. De ce acum și de ce PSD? Este greu să nu observi că proiectul vine din partea unui partid care nu a reușit niciodată să adune un capital politic serios în Basarabia. Românii de peste Prut, care își exercită dreptul de vot cu o mobilizare remarcabilă la fiecare scrutin de la București, nu au fost niciodată electoratul baroniadei iliesciene. Privită în această lumină, o lege care le taie urmașilor accesul la cetățenie seamănă flagrant cu o pedeapsă indirectă pentru lipsa noastră de solidaritate politică cu social-democrații. Mai mult decât atât, ce fel de partid cu viziuni de stânga îi pedepsește pe cei oprimați de un regim imperial, atât economic, cât și social, dar mai ales identitar?
În calitate de român basarabean, la fel ca alte milioane de români născuți în teritoriile anexate de URSS, afectați direct de ciocanul Moscovei, consider cu tărie că aleșii de la București sunt obligați moral față de noi, frații de la răsărit, să respingă această lege cu caracter politicianist și să combată frauda produsă prin coparticiparea funcționarilor corupți la obținerea cetățeniei române.
