ExterneInternePublicațiiTop 2

Haos în comunicarea Kremlinului privind R.Moldova: criticând autoritățile de la Chișinău, Peskov se declară indignat de practicile sovietice. Să nu afle Putin, mare iubitor de URSS, ce a spus purtătorul său de cuvânt!

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pare dispus să trăiască periculos după ce a făcut o declarație problematică chiar și pentru Kremlin, prin care a afirmat că Republica Moldova ar urma „cele mai proaste practici ale Uniunii Sovietice”, în condițiile în care autoritățile de la Chișinău l-au anunțat pe separatistul Vadim Krasnoselski că i se va interzice să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Vadim Krasnoselski este așa-zisul președinte al așa-numitei Transnistria, nerecunoscută de nimeni ca stat.

„Știți, aș spune că este una dintre cele mai proaste practici ale Uniunii Sovietice. Pe atunci, oamenilor li se interzicea să plece în străinătate. Iată că moldovenii merg pe această cale”, a afirmat Peskov în cursul zilei de duminică, într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin de la agenția de știri „Vesti”.

Ei bine, ce poate să fie mai ridicol decât o acuzație de folosire a unor practici sovietice, lansată tocmai de la Kremlin? Putin însuși a afirmat că cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX a fost prăbușirea imperiului sovietic și a precizat că, dacă ar putea schimba un singur eveniment din istoria Rusiei, ar opri destrămarea URSS. Să nu fie de acord Peskov cu Putin? I s-o fi urât cu binele? Nu îl mai sperie perspectiva defenestrării?

Este adevărat, purtătorul de cuvânt a precizat că Moldova ar urma acum „una din cele mai proaste practici sovietice”, dar, oricum ar fi, e o practică a imperiului evocat cu drag și dor exact de șeful său suprem de la Kremlin. Și este foarte posibil ca acesta să nu fie de acord cu purtătorul său de cuvânt.

Să nu uităm că Moscova privește cu drag ridicarea statuilor unora precum Stalin cel însetat de sânge, ori Felix Dzerjinski, fondatorul CEKA, prima poliție politică secretă sovietică. Așadar, dacă marile și nenumăratele crime, gulagul, deportările, săvârșite la comanda celor cărora li se ridică acum statui pot fi trecute cu vederea la Moscova, să fie tocmai interdicția ieșirii din țară „una din cele mai proaste practici”?

Dar oricât de sucit ar putea privi lucrurile cei de la Kremlin, e bine să stăm cu ochii pe Peskov. Nu ar fi exclus ca, după această jignire adusă amintirii sovietice, să aflăm că și el a căzut de la etaj.

Krasnoselski, liderul regiunii separatiste, a primit interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani, după ce a mers pe 4 noiembrie la Moscova, unde a fost decorat de dictatorul Rusiei, Vladimir Putin, cu Ordinul de Onoare.

A doua zi, Biroul pentru Reintegrare de la Chișinău a făcut următoarea declarație: „Este o provocare a Rusiei, pentru a împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova. Condamnăm acțiunile Rusiei și vom analiza măsurile de răspuns posibile fără a escalada situația, ținând cont că intenția Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova este una continuă. La revenire, îi vom aplica lui Krasnoselski măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioadă de 5 ani. Plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”. (sursa: Vesti)

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button