EXCLUSIV | Separatiștii din așa-zisa Transnistria declanșează o teroare fiscală. Cum sunt forțate întreprinderile de pe malul stâng al Nistrului să finanțeze FSB-ul transnistrean și propaganda destrăbălată
În primele nouă luni ale anului 2026, pretinsul „Serviciu Fiscal de Stat” al așa-zisei Transnistria a efectuat 1.385 de controale. Ca urmare, agenții economici au fost sancționați cu amenzi și taxe suplimentare în valoare de aproximativ 550 de milioane de ruble transnistrene (aproape 29 de milioane euro). Această sumă totală include peste 230 de milioane de ruble locale (12,1 milioane euro) reprezentând impozite și taxe restante, circa 180 de milioane de ruble locale (9,4 milioane euro) sub formă de sancțiuni financiare și 140 de milioane de ruble locale (7,4 milioane euro) sub formă de amenzi administrative. Aceste cifre sunt de aproape 13 ori mai mari decât cele din anul precedent.
De ce și-au intensificat separatiștii, într-un mod atât de pronunțat, presiunea asupra mediului de afaceri tocmai în această perioadă? Unde ajung aceste sute de milioane de ruble transnistrene și ce înseamnă acest lucru pentru economia malului stâng al Nistrului, precum și pentru viitorul procesului de reintegrare? Aflați din cele ce urmează.
În raportul său, pretinsa autoritate fiscală locală menționează că, din 1.385 de inspecții, doar 369 au fost programate. Celelalte 1.016 au fost neprogramate și s-au desfășurat fără o notificare prealabilă. Raportul dintre inspecțiile ”oficiale” programate și cele neprogramate este de aproape unu la trei. Într-un stat care funcționează corespunzător, inspecțiile neprogramate la agenții economici constituie o excepție — fiind o reacție la sesizări privind anumite încălcări. Într-un așa-zis ”stat” nerecunoscut și inventat de trupe rusești de ocupație, însă, inspecțiile neprogramate au devenit un instrument principal de exercitare a presiunilor asupra mediului de afaceri și de completare a bugetului local.
„Cea mai mare parte din suma totală a impunerilor fiscale suplimentare, sancțiunilor financiare și amenzilor administrative provine din încălcări care implică ascunderea sau subdeclararea veniturilor, precum și fragmentarea activităților economice în scopul reducerii obligațiilor fiscale. Acest lucru este rezultatul eforturilor comune ale autorităților fiscale, ale organelor de drept și ale autorităților de investigație”, a declarat pretinsul director al așa-zisului Serviciu Fiscal de Stat – separatiștii nu divulgă numele închipuiților oficiali în mass-media locală (adică în propaganda de casă, pentru că acolo nu există presă independentă) sau în surse publice; astfel de informații sunt clasificate începând cu anul 2023).
Așa-zisul director al pretinsului Serviciu Fiscal a declarat în mod explicit că majorarea sumelor stabilite prin impuneri fiscale suplimentare este rezultatul eforturilor comune ale așa-ziselor autorități fiscale, ale închipuitelor forțe de ordine și ale pretinselor organe de anchetă. Aceasta este o recunoaștere extrem de semnificativă din partea unui reprezentant al regimului separatist, întrucât nu indică simple verificări documentare de rutină, efectuate la birou, ci o campanie coordonată în cadrul căreia aceste inspecții inopinate sunt susținute prin utilizarea forței.
Totuși, astfel de inspecții inopinate și amenzi masive nu ar fi posibile în absența realităților specifice desfășurării activității economice în această regiune separatizată de ruși și nerecunoscută de nimeni. Așa-zisa ”legislație fiscală” locală conține lacune formale care permit evitarea obligațiilor fiscale – lacune care, în mod obișnuit, sunt exploatate de oameni de afaceri ce au legături strânse cu oficiali guvernamentali (da, în special ne referim la holdingul monopolist ”Sheriff”).
Să luăm, de exemplu, practica „fragmentării unei afaceri”. ”Legislația” din așa-zisa Transnistria nu interzice în mod explicit unei persoane să dețină mai multe întreprinderi individuale sau societăți comerciale. Orice proprietar de afacere care desfășoară mai multe tipuri de activități sau care operează în mai multe locații poate fi acuzat cu ușurință că își fragmentează artificial afacerea pentru a-și reduce sarcina fiscală. A dovedi contrariul, în cadrul unei jurisdicții nerecunoscute, este practic imposibil. Prin urmare, proprietarul afacerii ajunge fie să plătească pentru „protecție” din partea pretinșilor oficiali, fie să se confrunte cu amenzi uriașe.
Desfășurarea activității fără o casă de marcat electronică sau depășirea numărului permis de angajați în cadrul regimului fiscal bazat pe „patentă” oferă un pretext și mai facil fie pentru a ajunge sub „protecția” unui pretins funcționar (care trebuie mituit în mod uzual), fie pentru a primi o amendă din partea așa-zisului ”stat”. Astfel de încălcări sunt depistate rapid, iar sancțiunile aplicate sunt adesea disproporționate față de anvergura afacerii. Antreprenorului nu-i rămâne, așadar, decât să aleagă: să mituiască pretinsul funcționar, să plătească închipuitul ”stat” sau să-și închidă afacerea.
Caracterul inopinat al majorității acestor inspecții – desfășurate în coordonare cu pretinsele forțe de ordine și agenții de securitate locale – permite o acțiune punctuală și eficientă. Declarațiile fiscale sunt utilizate pentru a-i identifica pe cei care încă mai au capacitatea de a plăti sume considerabile sub formă de taxe și amenzi. În ceea ce îi privește pe cei aflați deja în pragul colapsului și în imposibilitatea de a efectua plăți, aceștia pot fi orientați către lichidare, eliberând astfel piața pentru alți oameni de afaceri.
Astfel, în primele nouă luni ale anului 2026, volumul taxelor și impozitelor suplimentare stabilite în așa-zisa Transnistria a crescut de aproape 13 ori față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la peste 550 de milioane de ruble transnistrene (aproape 29 de milioane euro), față de aproximativ 46 de milioane de ruble transnistrene (2,4 milioane euro) cu un an în urmă. O asemenea creștere nu poate fi explicată nici printr-o administrare mai eficientă, nici printr-o îmbunătățire bruscă a conformării fiscale.
Acesta este un indicator cantitativ al intensificării presiunii. Pretinsa administrație separatistă a sporit considerabil intensitatea cu care extrage fonduri de la agenții economici, transformând controlul fiscal într-unul dintre principalele instrumente pentru completarea bugetului său, marcat de un deficit cronic. Nu este surprinzător faptul că așa-zisa administrație separatistă a declanșat această presiune fiscală asupra proprietarilor de afaceri tocmai în acest moment. Vă explicăm.
Economia regiunii necunoscute traversează o perioadă de declin prelungit, care durează de doi ani. În 2025, PIB-ul de pe malul stâng al Nistrului s-a contractat cu aproximativ 20%, iar producția industrială a scăzut cu 27%. Exporturile s-au redus cu aproape 40%, în timp ce volumul total al schimburilor comerciale a scăzut cu 29%. Această tendință descendentă a continuat și în primele opt luni ale anului 2026, exporturile scăzând cu încă 17%, iar producția industrială diminuându-se cu aproximativ 25% față de nivelurile din 2024. Cumulat, exporturile și vânzările către malul drept al Nistrului au înregistrat o prăbușire de aproape 50%. Bugetul pentru anul 2026 a fost elaborat cu un deficit de aproximativ 50%. În aceste condiții, creșterea poverii fiscale asupra întreprinderilor rămase a devenit una dintre puținele modalități viabile prin care administrația separatistă își poate reface resursele financiare.
Fiecare milion colectat prin amenzi și impuneri fiscale suplimentare aplicate întreprinderilor locale contribuie la susținerea pretinsului aparat administrativ, a așa-ziselor forțe de securitate și a sectorului social, în contextul drasticei izolări internaționale. În primul rând, aceste fonduri sunt direcționate către menținerea propriului aparat separatist. Regimul nerecunoscut de nimeni are nevoie de aproape 300 de milioane de ruble locale (15,7 milioane euro) în fiecare lună, doar pentru a acoperi salariile angajaților din ”sectorul public”, ale membrilor forțelor de securitate (inclusiv „poliția” locală, FSB-ul transnistrean, „MGB”-ul și armata) și ale propagandiștilor așa-zisului ”stat”).
Pe fondul unui deficit bugetar cronic și al unei scăderi accentuate a veniturilor din sectorul industrial, tocmai extragerea de fonduri de la agenții economici îi permite pretinsei administrații să mențină o plată relativ stabilă a salariilor pentru propria birocrație arborescentă. Antreprenorii de pe malul stâng al Nistrului finanțează, de fapt, chiar regimul care îi suprimă prin inspecții, amenzi și impuneri fiscale suplimentare (abuzuri și persecuții în serie).
În general, această situație îi afectează, în mod inevitabil, pe antreprenorii din așa-zisa Transnistria. Aceștia se confruntă cu niște costuri în creștere și cu o incertitudine tot mai mare. Nimeni nu este la adăpost de o inspecție „neprogramată” a pretinselor autorități fiscale locale, desfășurată cu participarea așa-ziselor forțe de securitate mascate. Unii antreprenori vor fi forțați să treacă în zona gri, în timp ce alții vor fi nevoiți să-și închidă complet afacerile. Cei care dispun de o mai mare independență pot alege – și aleg deja – să-și mute activitatea pe malul drept al Nistrului. În aceste condiții, mediul de afaceri nu se dezvoltă; dimpotrivă, continuă să se degradeze, odată cu „statul” însuși.
Pentru locuitorii obișnuiți din așa-zisa Transnistria, acest raport fiscal înseamnă mai puține locuri de muncă și prețuri mai mari. E inevitabil. Întreprinderile, care au plătit deja amenzi substanțiale, transferă aceste costuri asupra consumatorilor prin majorarea prețurilor la bunuri și servicii. În economia fragilă de pe malul stâng al Nistrului, acest proces generează o inflație „din umbră”, care nu apare în rapoartele ”oficiale” (în realitate, în așa-zisa Transnistria nu există nimic oficial).
Pentru Republica Moldova și pentru cauza reintegrării, această situație este cu atât mai critică. Decalajul economic dintre cele două maluri ale Nistrului continuă să se adâncească de la o zi la alta. Malul stâng devine tot mai dependent de sprijinul extern din partea Federației Ruse, precum și de mecanismele ”administrative” interne de extragere a resurselor. Cu cât Tiraspolul exercită mai multe presiuni asupra propriului sector de afaceri, cu atât mai dificil va deveni orice proces viitor de reintegrare economică. Este puțin probabil ca antreprenorii alungați de taxe și amenzi să ia în considerare revenirea în regiunea nerecunoscută de nimeni – chiar dacă autoritățile constituționale de la Chișinău ar oferi garanții privind „condiții îmbunătățite”.
Această campanie de a extrage bani de la agenții economici constituie un element-cheie în susținerea regimului separatist. Atâta timp cât ”administrația” de la Tiraspol reușește să obțină resurse de la întreprinderile locale, aceasta își menține un anumit grad de stabilitate. Cifrele publicate chiar de către „serviciul fiscal” demonstrează eficiența acestui mecanism. Inspecțiile inopinate, amenzile și impunerile fiscale suplimentare, de o valoare considerabilă, servesc toate unui singur scop: umplerea vistieriei separatiștilor. Fiecare milion colectat de la proprietarii de afaceri este direcționat către susținerea aparatului de coerciție și către propagandiștii destrăbălați ai regimului ilegal.
Este important ca autoritățile constituționale de la Chișinăul să documenteze toate aceste procese. Ele dezvăluie exact modul în care separatiștii își finanțează existența și persistența: aceștia supraviețuiesc nu doar datorită ajutorului primit din partea Federației Ruse, ci și prin exercitarea unei presiuni constante asupra celor care încă încearcă să desfășoare activități economice pe malul stâng al Nistrului.
Atâta timp cât Tiraspolul continuă să-și rezolve problemele bugetare prin împovărarea agenților economici cu taxe absurde și disproporționate, reintegrarea economică va rămâne imposibilă. Cifrele din raportul „serviciului fiscal” local constituie o dovadă directă în acest sens.