VIDEO | Ambasadorul Germaniei, despre parcursul european al R. Moldova: „Progresele sunt foarte aproape de un miracol. Uniunea Europeană nu este un vis. Este o realitate care se construiește zi de zi”
Progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul său european sunt „foarte aproape de un miracol”, iar aderarea la Uniunea Europeană nu mai este un simplu vis, ci o realitate care se construiește zi de zi. Declarațiile au fost făcute de ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, în cadrul Conferinței anuale privind extinderea UE, desfășurată la Chișinău.
Diplomatul german a remarcat ritmul constant al reformelor și faptul că, în fiecare an, Republica Moldova înregistrează progrese importante, care, în opinia sa, se accelerează. Acesta a subliniat că eforturile sunt susținute atât de Guvern, cât și de Parlament, care adoptă legislația necesară pentru alinierea țării la acquis-ul comunitar.
„Nu există miracole în politică, însă progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul său european sunt foarte aproape de un miracol. Vedem progres consecvent în fiecare an, cu pași mari, care chiar se accelerează. Vedem că această activitate este realizată nu doar de o echipă puternică în Guvernul Republicii Moldova, ci este susținută și de Parlament, care adoptă legi într-un ritm rapid pentru a implementa acquis-ul european în Moldova”, a declarat Hubert Knirsch.
Potrivit diplomatului, progresele înregistrate contrazic narațiunile potrivit cărora Uniunea Europeană nu și-ar dori Republica Moldova ca stat membru sau că cetățenii moldoveni nu ar susține aderarea la blocul comunitar.
„Toți cei care monitorizează progresele pot vedea că parcursul Moldovei spre aderarea la Uniunea Europeană nu este un vis. Este o realitate care se construiește zi de zi, iar narativile că Uniunea Europeană nu prea își dorește Moldova ca stat membru sau că Republica Moldova nu vrea să adere la Uniunea Europeană își pierd din forță. Ambele părți lucrează mult”, a afirmat Hubert Knirsch.
Diplomatul a dat asigurări că Germania și ceilalți parteneri europeni vor continua să sprijine Republica Moldova în procesul de aderare, inclusiv în etapa de închidere a capitolelor de negociere. Acesta a anticipat că următoarea etapă va avea un caracter tot mai pronunțat politic, odată cu discuțiile privind Tratatul de aderare și pregătirea ratificării acestuia de către statele membre.
„Vom continua acest sprijin în următorii ani pentru a însoți și pentru a contribui la închiderea capitolelor. Așteptăm cu nerăbdare să avem discuțiile cu privire la Tratatul de extindere și intrăm într-o fază care este cu adevărat politică. Și statele membre trebuie deja să discute despre ratificarea tratatului”, a declarat ambasadorul Germaniei.
Hubert Knirsch a recunoscut că în următoarea etapă ar putea apărea și subiecte mai dificile, care vor necesita negocieri și compromisuri. Totuși, el s-a arătat încrezător că acestea pot fi depășite prin menținerea încrederii reciproce și a angajamentului de a îndeplini obiectivele stabilite.
Diplomatul a subliniat că politicienii trebuie să țină cont de așteptările cetățenilor, care vor să vadă rezultate concrete ale procesului de aderare, nu doar progrese legislative și negocieri la nivel instituțional.
„Politicienii trebuie să răspundă așteptărilor electoratului și nu trebuie să uităm că aderarea are loc într-o țară reală, cu oameni reali, care au nevoi și așteptări concrete. Aceste așteptări trebuie să le fie prezentate politicienilor, care trebuie să răspundă la întrebări precum: Când vom avea succese? Când vom avea o situație mai bună în Moldova? Acesta este un punct forte al țării”, a punctat Hubert Knirsch.
Ambasadorul a menționat că nu dorește să ofere recomandări Parlamentului unei țări suverane, dar și-a exprimat speranța că dialogul și cooperarea dintre forțele politice vor continua și se vor consolida.
„Visul meu este ca voi să vă continuați cooperarea în Parlament, ca această cooperare să se extindă, să crească, să mențină acest spirit și ca voi toți să simțiți că participați la această mișcare istorică, care cu adevărat va schimba destinul și istoria Moldovei”, a conchis diplomatul german.
Amintim că, în perioada 9–10 noiembrie, la Chișinău se desfășoară Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene.