ExternePublicații

Ucraina cere încetarea focului și o întâlnire între Zelenski și Putin. Kievul își anunță condițiile la negocierile de pace din Abu Dhabi

Ucraina insistă asupra încetării focului, obținerii unor garanții de securitate și organizării unei întâlniri directe între președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, în cadrul negocierilor de pace desfășurate la Abu Dhabi, cu medierea Statelor Unite. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, susține că un dialog la nivelul celor doi lideri ar putea accelera încheierea războiului declanșat de Rusia, relatează Ukrinform, citând Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei.

Șeful diplomației ucrainene a prezentat poziția Kievului în contextul primei zile de negocieri trilaterale dintre Ucraina, Federația Rusă și Statele Unite, organizate marți, 10 noiembrie, în Emiratele Arabe Unite.

„Mesajul nostru la negocierile de la Abu Dhabi este foarte simplu: dezescaladarea și propunerile de încetare a focului înaintate de Ucraina, garanții de securitate și o întâlnire între președintele Zelenski și Putin, care, în opinia mea personală, ar putea accelera cu adevărat încheierea războiului”, a declarat Andrii Sîbiha.

Declarația vine în contextul în care Kievul încearcă să obțină angajamente concrete pentru prevenirea unei noi agresiuni rusești. Autoritățile ucrainene au propus inclusiv încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice și dezescaladarea situației din Marea Neagră, însă Moscova nu a oferit, potrivit diplomației ucrainene, un răspuns la aceste inițiative.

Prima rundă a negocierilor trilaterale s-a încheiat marți, iar discuțiile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că delegațiile au discutat despre măsuri umanitare, eliberarea prizonierilor, garanțiile de securitate și modalitățile de reducere a intensității confruntărilor militare.

Înaintea reuniunii cu reprezentanții Rusiei, delegația ucraineană a avut consultări cu oficiali din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, NATO și Comisia Europeană. Scopul întâlnirii a fost coordonarea pozițiilor privind eventualele condiții ale unui acord de pace și arhitectura de securitate care ar urma să fie instituită după încheierea războiului.

Negocierile de la Abu Dhabi sunt mediate de reprezentanții administrației președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner.

Deși părțile au reluat contactele diplomatice, divergențele privind teritoriile ucrainene ocupate de Rusia și garanțiile de securitate rămân obstacole majore în calea unui acord.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button