Trump amenință Rusia cu noi sancțiuni dacă nu oprește războiul din Ucraina în 10 zile

Președintele american Donald Trump a declarat marți că Statele Unite vor impune noi tarife vamale și alte măsuri economice împotriva Rusiei „începând cu 10 zile de acum” dacă Moscova nu face progrese reale spre încheierea războiului din Ucraina, care durează de peste trei ani, scrie Reuters.
Anunțul vine la o zi după ce liderul de la Casa Albă a decis să reducă termenul inițial de 50 de zile, stabilit luna trecută. Trump a confirmat marți, într-o discuție cu jurnaliștii la bordul avionului prezidențial Air Force One, că nu a primit niciun răspuns din partea Kremlinului. Totodată, el a transmis că nu este îngrijorat de eventualul impact al sancțiunilor asupra pieței globale de petrol, promițând o creștere a producției interne pentru a compensa.
„Nu știu dacă îl va afecta pe Putin, pentru că el, evident, vrea probabil să continue războiul”, a spus Trump. „Dar noi vom aplica tarife și alte măsuri care se impun.”
Deși în trecut a vorbit despre o relație bună cu Vladimir Putin, Trump pare tot mai iritat de refuzul Rusiei de a accepta un armistițiu. Noul termen limite sugerează că Washingtonul este gata să treacă la acțiuni concrete, inclusiv sancțiuni secundare împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că a ridicat problema acestor sancțiuni secundare în cadrul unor discuții bilaterale cu oficiali chinezi desfășurate în această săptămână. Potrivit acestuia, Beijingul a fost avertizat că riscă tarife comerciale ridicate dacă va continua importurile de petrol din Rusia.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a reacționat pe rețeaua X, numind inițiativa lui Trump „un joc de ultimatumuri” care ar putea escalada într-un conflict direct cu implicarea Statelor Unite.
În același timp, Trump, care încearcă să medieze și un acord de pace în Gaza, a lăudat propriile merite în soluționarea altor conflicte, precum cele dintre India și Pakistan sau Rwanda și Congo. În campania sa electorală, el a promis că va pune capăt războiului din Ucraina „într-o singură zi”, dacă va reveni la Casa Albă în ianuarie.