Fără NATO, dar cu garanții de securitate: Lavrov, despre unele condiții de pace propuse de Rusia în războiul cu Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu publicat duminică faptul că un grup de state, inclusiv membrii Consiliului de Securitate al ONU, ar trebui să fie garanții securității Ucrainei, scrie Reuters.
Săptămâna trecută președintele Vladimir Putin cerea ca Ucraina să renunțe la întreaga regiune Donbas din est, să abandoneze aspirațiile de a adera la NATO, să rămână neutră și să nu permită desfășurarea trupelor occidentale pe teritoriul său, potrivit a trei surse familiare cu gândirea de la cel mai înalt nivel al Kremlinului.
Lavrov a spus pentru NBC News, la emisiunea „Meet the Press”, că Putin și președintele american Donald Trump au discutat despre o posibilă garanție de securitate pentru Ucraina și că liderul de la Kremlin a invocat negocierile eșuate de la Istanbul din 2022.
La acele discuții, Rusia și Ucraina au analizat ideea neutralității permanente a Ucrainei în schimbul garanțiilor de securitate din partea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite – și a altor țări, potrivit unei copii a proiectului de acord.
Lavrov a declarat pentru NBC că un grup care să includă membrii Consiliului de Securitate ar trebui să garanteze securitatea Ucrainei. Acest grup ar putea include și Germania, Turcia și alte state.
„Iar garanții ar urma să asigure securitatea Ucrainei, care trebuie să fie neutră, care trebuie să fie nealiniată vreunui bloc militar și care trebuie să rămână non-nucleară”, a spus Lavrov, potrivit transcrierii interviului publicate de Ministerul de Externe rus.
De asemenea, Lavrov a precizat că pentru Rusia aderarea Ucrainei la NATO este inacceptabilă, că Moscova dorește protecție pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina și că trebuie purtate discuții teritoriale cu Kievul.