Partidul Acțiune și Solidaritate și-a început campania electorală. Igor Grosu: „Noi suntem generația integrării europene”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a dat startul oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, printr-un eveniment desfășurat vineri seara, 29 august, în fața Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău. Atmosfera a fost una de mobilizare, cu sute de susținători veniți din mai multe raioane ale țării, iar pe scenă au urcat liderii formațiunii, membri ai Guvernului, dar și invitați surpriză.
Primul discurs a aparținut președintelui PAS, Igor Grosu, care a vorbit cu emoție despre generațiile trecute și despre sacrificiile făcute pentru renașterea națională. „Diaspora-i cu noi, cu PAS în Europa!”, a fost mesajul central al liderului formațiunii. Grosu a făcut apel la memorie colectivă, amintind de protestele și eforturile prin care partidul a ajuns să fie înregistrat, dar și de sacrificiile moldovenilor plecați peste hotare. „Noi suntem generația integrării europene și vom face acest lucru. La noi acasă, noi hotărâm cum ne facem viața! Acesta este mesajul pentru cei de la Moscova”, a afirmat acesta, subliniind obiectivul PAS: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2028.
Vicepreședinta formațiunii, Doina Gherman, a adresat un mesaj special femeilor, chemându-le să fie parte activă a campaniei și a deciziilor pentru viitor. „Dragi femei, Moldova de atâtea ori s-a ținut pe voi. Copiii noștri au nevoie de curajul vostru, să trăiască în pace și dezvoltare, în UE. Să păstrăm direcția, pentru că aceasta este singura corectă”, a spus Gherman.
Ministrul Educației autosuspendat, Dan Perciun, s-a adresat tinerilor, amintind de transformările prin care a trecut țara în ultimii ani – de la lipsuri și crize la statutul de țară candidată la UE. „Ne-au rămas 100 de metri pentru a ne rupe de comunism și dictatură. Misiunea generației noastre este să fim generația integrării europene”, a afirmat acesta.
Unul dintre cele mai aplaudate momente a fost intervenția scriitorului și jurnalistului Constantin Cheianu, care și-a anunțat oficial intrarea în politică. „Dacă nu ne ocupăm noi de politică, după 28 septembrie s-ar putea ca politica să se ocupe de noi într-un mod care nu ne va plăcea deloc”, a declarat el, avertizând că pentru Vladimir Putin scrutinul din Moldova reprezintă „o operațiune specială”. Cheianu a lansat un apel la unitate, cerând participanților să scandeze „două cuvinte care ar putea fi interzise la Kremlin: pace, dezvoltare”.
Un mesaj emoționant a venit și din partea Ludmilei Adamciuc, președinta Asociației „Prietena mea”, care s-a adresat în special mamelor și bunicilor. „Dacă nu votăm noi pentru viitorul copiilor noștri, alții vor hotărî în locul nostru pentru câteva sute de lei”, a spus ea, comparând votul cu deciziile zilnice pe care părinții le iau pentru binele copiilor.
Evenimentul s-a încheiat cu difuzarea unui spot video ce a prezentat principalele realizări ale guvernării din ultimii ani: consolidarea independenței energetice, modernizarea infrastructurii și apropierea decisivă de Uniunea Europeană.
Lista formațiunii pentru alegerile din 28 septembrie 2025 este compusă din 104 persoane, dintre care 62 bărbați și 42 de femei. În plus, 37 dintre aceștia sunt deputați actuali, iar alți șapte, membri ai Guvernului.
Pe 29 august a început oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. CEC a reamintit că este interzisă folosirea resurselor administrative și organizarea de concerte sau evenimente artistice în scop electoral, fiind permisă doar publicitatea strict electorală.