Europarlamentarul român: Miza alegerilor de duminică – viitorul Moldovei, dar și securitatea României și a Uniunii Europene

Europarlamentarul român Siegfried Mureșan transmite un apel ferm către cetățenii Republicii Moldova înaintea scrutinului de duminică, subliniind că rezultatul alegerilor va influența nu doar viitorul țării, ci și securitatea României și a Uniunii Europene.
„Votul de duminică nu este doar despre cine va guverna Republica Moldova în următorii patru ani. Este o alegere între o Moldovă prosperă, independentă, în interiorul Uniunii Europene, sau o Moldovă vulnerabilă, în sfera de influență a Rusiei. Votul de duminică este, totodată, și despre siguranța și stabilitatea României și a Uniunii Europene. Putem fi cu toții în siguranță doar dacă și Republica Moldova este sigură, stabilă și integrată în UE. Nu vom putea fi pe deplin în siguranță cu o Rusie influentă la granițele noastre, în Republica Moldova”, scrie europarlamentul într-o postare pe Facebook.
Mureșan a transmis un îndemn către toți cetățenii Republicii Moldova, din țară și din diaspora – să iasă la vot. „Votul lor este important pentru întreaga Uniune Europeană. O prezență mare la urne, inclusiv din partea diasporei, va dejuca planul Rusiei de a influența aceste alegeri”, a conchis Siegfried Mureșan.