Curtea de Apel examinează dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Prima ședință are loc astăzi

Astăzi, 8 octombrie, la Curtea de Apel Chișinău are loc prima ședință de judecată în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată anterior la șapte ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. Guțul este prezentă în sală.

Apărarea a contestat decizia primei instanțe, care a găsit-o vinovată de complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice și a unui concurent electoral. Potrivit Procuraturii Anticorupție, faptele ar fi fost comise în perioada 2019–2022, când Evghenia Guțul deținea funcția de secretar al Departamentului de monitorizare, planificare și control al fostului Partid „Șor”.
De asemenea, aceasta este acuzată că, în toamna anului 2022, ar fi coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale partidului declarat ulterior neconstituțional, precum și că ar fi acceptat finanțări din partea unui grup criminal organizat, în valoare totală de aproximativ 42,5 milioane de lei.
În fața Curții de Apel s-au adunat mai mulți susținători ai bașcanei, printre care și fostul deputat Vasile Bolea, despre care presa a relatat anterior că este apropiat cercului politic al fugarului Ilan Șor. Acesta a declarat că se așteaptă la un proces corect și transparent.
Bolea a adăugat că cea mai bună soluție ar fi eliberarea Evgheniei Guțul pe durata examinării cazului în apel, iar o eventuală decizie nedreaptă ar intensifica presiunile asupra acesteia.