Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Republica Moldova și Țările de Jos își consolidează parteneriatul în domeniul apărării și securității regionale

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, l-a primit astăzi la sediul instituției pe omologul său din Regatul Țărilor de Jos, Ruben Brekelmans, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre situația de securitate regională și impactul acesteia asupra parcursului de dezvoltare al Republicii Moldova, despre reformele democratice și integrarea europeană, precum și despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării.

Anatolie Nosatîi a apreciat evoluția relațiilor dintre ministerele apărării din cele două state, subliniind sprijinul Olandei pentru modernizarea capacităților de apărare și pentru sporirea rezilienței instituționale în fața provocărilor actuale de securitate.

„Suntem recunoscători pentru susținerea obiectivelor noastre strategice în cadrul organizațiilor internaționale, pentru oportunitățile de instruire oferite militarilor moldoveni în instituțiile neerlandeze de profil, precum și pentru expertiza acordată în domeniul apărării cibernetice”, a menționat ministrul Nosatîi.

Discuțiile au vizat și noua Strategie Militară a Republicii Moldova pentru anii 2025–2035, care stabilește direcțiile prioritare pentru transformarea Forțelor Armate, modernizarea tehnologică și creșterea interoperabilității cu partenerii europeni.

Un alt subiect abordat a fost participarea militarilor moldoveni în misiuni internaționale de menținere a păcii, reflectând angajamentul țării de a contribui la securitatea globală.

La finalul întrevederii, cei doi miniștri au convenit să aprofundeze dialogul bilateral prin identificarea unor noi proiecte și inițiative orientate spre consolidarea capacităților de apărare și menținerea unui mediu sigur și stabil pentru cetățenii Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button