Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Alexandr Slusari: Aș fi acceptat funcția de ministru al Agriculturii doar într-un guvern care nu pune bife formal în negocierile cu UE

Fostul deputat și ex-director al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, afirmă că nu i s-a propus să facă parte din viitorul cabinet de miniștri condus de premierul desemnat Alexandru Munteanu. Totuși, politicianul spune că ar fi acceptat funcția de ministru al Agriculturii doar dacă ar fi fost vorba despre un executiv „cu adevărat pro-european, care pune pe primul loc interesul național, nu bifarea formală a negocierilor cu Uniunea Europeană”.

„Eu niciodată nu am fugit de responsabilitate și niciodată nu am alergat după funcții. Dacă s-ar fi creat condiții și ar fi existat o echipă potrivită, aș fi acceptat. Trebuie să fie un guvern pro-european, care înțelege interesul național și nu aleargă pentru a pune bife în negocierile cu UE”, a declarat Slusari în cadrul emisiunii „RealPolitik” de la NewsMaker.md.

El a adăugat că viziunile sale privind dezvoltarea agriculturii „sunt diametral opuse modelului propus acum”, criticând decizia de a păstra actualul ministru al Agriculturii din Guvernul Recean și în viitorul cabinet.

„Am văzut multe nemulțumiri din partea asociațiilor de fermieri. Cred că dacă domnul Munteanu ar fi avut mai mult timp, ar fi căutat o altă candidatură. Sunt câțiva oameni în țară care ar fi putut gestiona mai bine sectorul”, a afirmat Slusari.

Potrivit acestuia, autoritățile continuă o politică agricolă „rigidă și lipsită de viziune”, care nu răspunde nevoilor reale ale fermierilor.

„Ei vor să continue aceeași practică. Pe mine nimeni nu m-a sunat, nu m-a întrebat, dar singur nu am să mă impun niciodată”, a subliniat fostul deputat.

Amintim că în mai 2025, Alexandr Slusari declara că este dispus să ocupe funcția de ministru al Agriculturii într-un guvern pro-european format după alegerile parlamentare.

Premierul desemnat Alexandru Munteanu urmează să meargă astăzi, 31 octombrie, în Parlament pentru a cere votul de încredere asupra programului de guvernare intitulat „UE, Pace, Dezvoltare”. Potrivit listei prezentate, opt miniștri din Guvernul Recean și-ar putea păstra funcțiile în noul executiv.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button