Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

LIVE | Guvernul Munteanu se reunește pentru prima dată în ședință

Guvernul condus de premierul Alexandru Munteanu se întrunește astăzi în prima sa ședință oficială. În cadrul căreia urmează să fie examinate 14 proiecte de hotărâre și de lege.

Pe ordinea de zi se regăsesc mai multe subiecte de importanță strategică pentru relațiile externe și politicile sociale ale Republicii Moldova. Executivul urmează să aprobe Acordul dintre Republica Moldova și România privind controlul coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Cantemir – Fălciu, semnat la București la 1 octombrie 2025.

De asemenea, Guvernul va examina modificarea Regulamentului privind condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizației paternale, precum și proiectul de lege pentru denunțarea Acordului cu Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat la Moscova în 1998.

Pe agenda ședinței figurează și proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de credit cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare, destinat Programului pentru tranziția energetică verde, semnat la 11 august 2025.

Executivul va mai discuta aprobarea noilor modele de documente de stare civilă, precum și ratificarea Acordului cu Regatul Țărilor de Jos privind munca remunerată a membrilor de familie aflați la întreținerea personalului diplomatic.

De asemenea, Guvernul va aproba inițierea negocierilor și semnarea unui acord cu Republica Populară Chineză privind cooperarea în domeniul predării limbii chineze, va examina modificări la Legea privind regimul explozivilor de uz civil și la Regulamentul privind bursele lunare pentru sportivii de performanță.

Pe lista proiectelor se mai află modificarea Regulamentului privind acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară, redistribuirea unor alocații din bugetul de stat pentru anul 2025, precum și transmiterea unor bunuri imobile în administrarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button