Ion Bulmaga, demis din funcția de șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului: „Mi s-a spus direct că nu mă regăsesc în garnitura de echipă”

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, urmează să fie demis săptămâna viitoare, după patru ani în fruntea instituției. Decizia a fost anunțată chiar de Bulmaga pe pagina sa de Facebook, precizând că ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, i-a comunicat personal că nu mai face parte din echipa sa.
„În urma discuției avute cu actualul ministru al Mediului, mi s-a spus direct că nu mă regăsesc în garnitura de echipă a dânsului. Astăzi am fost invitat la Guvern, iar în urma discuțiilor, voi fi eliberat din funcție la 26.11.2025. (…) Țin să aduc sincere mulțumiri echipei cu care am lucrat cot la cot, zi și noapte, demonstrând că schimbarea se face din teritoriu, nu din fotolii și cabinete”, a scris Bulmaga pe rețelele sociale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului „are nevoie de o viziune nouă” și de un „ritm mai accelerat” în contextul integrării europene, a declarat Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, pentru NewsMaker. Oficialul a subliniat că „legislația de mediu necesită un control și o monitorizare mai riguroasă”.
„Domnul Bulmaga a avut un mandat deplin de patru ani în funcția de șef al IPM. Apreciez lucrurile bune realizate în această perioadă, însă instituția are nevoie de o viziune nouă și de un ritm mai accelerat în contextul integrării europene”, a adăugat Hajder.
Amintim că Ion Bulmaga a preluat conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului în octombrie 2021.