Alexandru Munteanu, mesaj către diaspora moldovenească din Belgia și Luxemburg: „Ne dorim ca Moldova să fie o casă bună pentru cei care aleg să locuiască aici, dar și un stat puternic, care protejează interesele moldovenilor oriunde s-ar afla”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a încheiat vizita de două zile la Bruxelles cu o întrevedere cu membrii diasporei moldovenești din Belgia și Luxemburg.
Într-o postare pe Facebook, premierul a menționat că moldovenii stabiliți în aceste state sunt activi și conectați la procesele politice și sociale din țară, implicându-se în susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
„Mă bucur că, pe final de vizită la Bruxelles, m-am întâlnit cu cetățenii noștri care locuiesc în Belgia și Luxemburg. Avem aici o comunitate de moldoveni activi, care urmăresc cu atenție și se implică pentru a avansa pe calea de dezvoltare aleasă de Republica Moldova”, a scris premierul.
Potrivit lui Munteanu, discuțiile cu diaspora au vizat atât viitorul european al țării, cât și transformările interne necesare pentru modernizarea statului și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, au fost abordate programele guvernamentale menite să încurajeze revenirea acasă și oportunitățile de investiții în R. Moldova.
„Indiferent de distanță, comunitatea noastră rămâne unită de același obiectiv. Cu toții ne dorim ca Moldova să fie o casă bună pentru cei care aleg să locuiască aici, dar și un stat puternic, care protejează interesele moldovenilor oriunde s-ar afla”, a mai transmis Alexandru Munteanu.
Tot ieri, premierul a participat la Forumul Extinderii Uniunii Europene, desfășurat sub genericul „Prin extinderea Uniunii, asigurăm viitorul nostru”. Evenimentul a reunit lideri politici, oficiali europeni, reprezentanți ai societății civile, tineri, antreprenori și experți din statele membre și candidate, pentru a discuta despre viitorul procesului de extindere și rolul acestuia în consolidarea securității europene.