Guvernul renunță la compensațiile în factură pentru energia electrică în 2026. Sprijinul va fi acordat doar sub formă monetară

Compensațiile în factură pentru energia electrică nu vor mai fi acordate în 2026. Anunțul a fost făcut de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, care a precizat că Executivul își va concentra resursele pe sprijinul monetar destinat încălzirii, direcționat către familiile vulnerabile.
Potrivit ministrei, ultima compensare aplicată direct în factura la energia electrică va apărea în facturile emise în luna decembrie, pentru consumul din noiembrie.
„Această compensație în factură se va aplica doar pentru anul curent. Anul viitor nu prevedem această compensație în factură, dar ne vom concentra pe compensații monetare pentru căldură, ca să țintim grupurile vulnerabile, acele familii care chiar au nevoie de acest suport”, a declarat Natalia Plugaru.
Ministra a anunțat că pentru luna noiembrie au fost depuse 783.000 de solicitări de compensații. După procesarea datelor, va fi stabilit cuantumul individual al sprijinului pentru fiecare beneficiar. Compensația minimă rămâne de 500 de lei.
„Suntem alături de cetățeni în acest sezon rece pentru a oferi compensații în plată monetară. Compensația minimă rămâne la 500 de lei, ca să asigurăm o compensare necesară, demnă pentru cetățenii care au nevoie”, a precizat Plugaru.
În ședința Guvernului din 3 decembrie, a fost aprobat mecanismul de acordare a compensațiilor pentru sezonul rece 2025–2026. Sprijinul financiar va fi cuprins între 500 și 1.000 de lei, în funcție de vulnerabilitatea energetică a fiecărei familii.
Proiectul votat de Guvern stabilește că statul ar urma să acopere 40% din costul normativ al energiei electrice, 30% din cel al energiei termice, 25% din costul normativ al gazelor naturale și 15% din cel al combustibililor solizi.
Premierul Alexandru Munteanu a remarcat că programul de compensații este posibil datorită asistenței financiare externe.
„Au fost distribuiți peste un miliard de lei în compensații și mulțumim partenerilor noștri, în primul rând Comisiei Europene, pentru ajutorul oferit în tranziția dificilă, atunci când toți am simțit șocul energetic”, a declarat șeful Executivului.
Bugetul estimat pentru compensațiile din sezonul rece 2025–2026 se ridică la aproximativ 2,36 miliarde de lei, potrivit Notei de fundamentare a proiectului aprobat de Guvern.