„Laundromat”: Încă doi foști judecători recunoscuți vinovați de Curtea de Apel

Curtea de Apel Centru a pronunțat, la 16 decembrie 2025, o decizie în dosarul „Laundromat”, recunoscând vinovăția a doi foști judecători pentru pronunțarea cu bună-știință a unor hotărâri contrare legii. Magistrații au fost însă liberați de pedeapsă penală din cauza expirării termenului de tragere la răspundere.
Colegiul penal a admis apelul procurorului de stat în privința unuia dintre foștii judecători, care fusese achitat anterior prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 30 aprilie 2024. Totodată, instanța a respins apelul celui de-al doilea inculpat, menținând condamnarea pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la 26 februarie 2021.
Potrivit materialelor cauzei, primul fost judecător, care activa în 2011 la Judecătoria Comrat și deținea funcția de vicepreședinte al instanței, și-a repartizat sieși un dosar privind încasarea sumei de 300 de milioane de dolari SUA, cu o zi înainte ca acesta să fie distribuit oficial prin Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor. Ulterior, magistratul a admis cererea și a emis o ordonanță de încasare, deși actele depuse erau doar copii neautentificate, fără semnături, ștampile, traduceri autorizate sau date bancare.
Cel de-al doilea fost judecător, care activa la Judecătoria Ungheni, a examinat în decembrie 2011 o cerere similară, depusă de o companie din Noua Zeelandă, privind încasarea a 300 de milioane de dolari SUA. Și în acest caz, documentele anexate erau incomplete și neautentificate, iar legea impunea respingerea cererii.
În urma acestor hotărâri ilegale, în conturile executorilor judecătorești au fost transferate sume ce depășesc 600 de milioane de dolari SUA, bani folosiți ulterior într-o amplă schemă internațională de spălare a banilor. Prin deciziile lor, magistrații au conferit acestor fonduri aparența unor obligații civile legale, subminând grav credibilitatea sistemului judecătoresc și afectând imaginea Republicii Moldova pe plan intern și internațional.
Cauzele penale au fost inițiate în septembrie 2016 de Procuratura Anticorupție, în urma autosesizării Procurorului General. Deciziile Curții de Apel sunt executorii din momentul pronunțării, dar pot fi contestate cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la comunicarea deciziilor integrale.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârilor judecătorești.