Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Veaceslav Ioniță, audiat ca martor în dosarul „Frauda bancară”

Fostul deputat PLDM și ex-președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, a fost audiat astăzi în calitate de martor al apărării în dosarul „Frauda bancară”, în care Vladimir Plahotniuc este inculpat.

Frauda bancară, o nouă ședință de judecată: Ioniță, audiat ca martor al apărării. Plahotniuc, cu întrebări (<span class=VIDEO) " />

La ședința de judecată a fost prezent și fostul lider al Partidului Democrat, adus din penitenciar, unde se află în arest preventiv. De această dată, Plahotniuc nu a făcut declarații pentru presă, iar jurnaliștii nu i-au adresat întrebări.

În timpul audierii, Vladimir Plahotniuc l-a întrebat pe Veaceslav Ioniță care au fost cauzele crizei bancare din perioada respectivă. Răspunsul fostului deputat a vizat responsabilitățile instituționale și politice din acea perioadă.

„Era coaliție și împărțeam funcțiile, nu este un secret. Sectorul bancar era reglementat de Banca Națională a Moldovei, iar funcția a fost decisă de PLDM. Comisia economie din Parlament era condusă de mine. Noi n-am știut de situația de la Banca de Economii, dar au existat niște documente”, a declarat Ioniță în fața instanței.

Instanța examinează în continuare probele și audiază martorii apărării în dosarul „Frauda bancară”. Judecătorii au acceptat audierea a 27 de martori dintre cei 164 propuși de avocații lui Plahotniuc.

Printre martorii apărării se regăsesc mai mulți foști oficiali din sectorul financiar și politic, inclusiv fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, precum și foștii viceguvernatori ai BNM, Ion Sturzu și Emma Tăbîrță.

Veaceslav Ioniță a fost ales deputat în 2009 pe listele PLDM și a deținut funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. În septembrie 2014, acesta a fost exclus din fracțiunea parlamentară a PLDM, după ce a prezentat public documente care ar demonstra scoateri masive de bani de la Banca de Economii, fonduri care ar fi ajuns la persoane apropiate fostului premier Vlad Filat.

Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie și plasat în penitenciarul nr. 13. În aceeași zi, Procuratura Generală a anunțat că fostul lider democrat a primit rechizitoriul într-un dosar expediat în instanță în 2023, pe un episod al dosarului „Frauda bancară”.

Plahotniuc pledează nevinovat și susține că acuzațiile sunt motivate politic.

 

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button