Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Fostul șef al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat la 12 ani de detenție pentru fapte de corupție

Dmitri Constantinov, fost președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru abuz de serviciu și delapidări în proporții deosebit de mari. Hotărârea a fost pronunțată în lipsă de Judecătoria Comrat, după ce procurorii solicitaseră inițial o pedeapsă de 13 ani.

Potrivit surselor din cadrul structurilor de securitate și ordine publică, citate de IPN, Constantinov ar putea să nu se mai afle pe teritoriul Republicii Moldova, iar localizarea sa exactă nu este cunoscută în acest moment.

Conform materialelor cauzei, în perioada 2017–2020, acesta ar fi acționat în calitate de director al unei companii din Comrat, unde, împreună cu alte persoane, ar fi dispus transferuri financiare nejustificate către o firmă controlată de un apropiat. Operațiunile ar fi fost acoperite prin contracte fictive, ceea ce a dus la insolvabilitatea companiei și la prejudicierea fondatorilor cu peste 46 de milioane de lei. De asemenea, Constantinov este acuzat că ar fi delapidat bunuri aparținând altor persoane, cauzând un prejudiciu suplimentar de peste 600 de mii de lei unui fondator.

Pentru garantarea recuperării prejudiciilor și eventualei confiscări a bunurilor obținute ilegal, anchetatorii au aplicat sechestre pe mai multe imobile, a căror valoare cumulată depășește 46 de milioane de lei, iar beneficiarul efectiv ar fi Dmitri Constantinov.

În aprilie 2024, fostul lider al Adunării Populare a rămas fără pașaport diplomatic, după revenirea din Federația Rusă, unde s-ar fi întâlnit cu oligarhul fugar Ilan Șor.

Dmitri Constantinov și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei pe 14 noiembrie, iar decizia a fost confirmată oficial pe 27 noiembrie, prin votul deputaților de la Comrat.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button