Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Kremlinul anunţă că Putin şi Trump vor avea o nouă convorbire telefonică şi reafirmă că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din Donbas

Kremlinul a anunţat luni că foarte curând va avea loc o convorbire telefonică între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump şi a reafirmat că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din Donbas, relatează Reuters.

Putin şi Trump au discutat duminică, înaintea întâlnirii lui Trump cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Miami, iar liderul american declarase că va vorbi din nou cu Putin după convorbirile cu preşedintele ucrainean, informează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că, în prezent nu se discută şi despre o convorbire telefonică între Putin şi Zelenski. El a reafirmat condiţia Moscovei ca trupele ucrainene să fie retrase complet din Doneţk şi Luhansk, cele două oblastiuri care formează regiunea Donbas.

În prezent, Rusia controlează o cincime din Ucraina. Teritoriul ocupat de ruși include: Crimeea pe care a anexat-o în 2014; aproximativ 90% din Donbas; 75% din regiunile Zaporojie şi Herson; mici zone din regiunile Harkov, Sumî, Mîkolaiv şi Dnipropetrovsk, potrivit estimărilor ruseşti.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button