Ancheta în cazul Legii Amnistiei trebuie să o facă procurorii, nu Parlamentul, susține deputatul Radu Marian

Ancheta în cazul Legii Amnistiei din 2023, care a dus la eliberarea mai multor deținuți condamnați pe viață, este în responsabilitatea instituțiilor de drept, nu a unei „comisii speciale” în cadrul Parlamentului. Despre acest lucru vorbește deputatul Radu Marian, care a dat de înțeles că nu va susține proiectul fostei colege Olesea Stamate, care a înregistrat în Parlament inițiativa creării unei comisiie de anchete.
„Ancheta trebuie să fie făcută la nivel de instituții de drept, orice altfel de anchete la nivel legislativ, politic, mai degrabă sunt mișcări de PR politic. Anchetele trebuie să aibă loc la nivel de instituții de drept, să vadă cum exact s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Radu Marian în cadrul unei emisiuni de la Exclusiv TV.
Și Maia Sandu susține că ancheta trebuie să scoată la iveală vinovații și a criticat-o din nou pe Olesea Stamate pentru faptul că nu a anticipat riscurile, când a propus amendamentele la Legea Amnistiei.
„Autorul legii, Olesea, trebuia să anticipeze aceste riscuri. Mai întâi trebuie să vedem ce s-a întâmplat și cine e vinovat că legea a fost utilizată așa cum a fost utilizată. Ceea ce știm acum e că am aflat ce judecători avem, că nu toți sunt corecți, știm despre riscuri și când elaborezi o asemenea lege trebuie să analizezi toate riscurile. Olesea a început să vorbească despre această lege când era consilier (n.r. prezidențial), iar după asta a continuat în Parlament. Trebuie să ne clarificăm cine și ce a făcut și de ce aceste riscuri nu au fost discutate atunci”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la TV8.
În replică, Olesea Stamate califică drept absurde noile critici ale Maiei Sandu.
„Este exact ca și cum ai da vina pe cei care au votat garanțiile de stat în cazul „furtului miliardului” sau concesionarea Aeroportului în prima etapă, că nu au anticipat fraudele de mai târziu. Stenogramele ședințelor de guvern în care s-au luat acele decizii există și astăzi. Iar dacă aplicăm același raționament, ar trebui să acuzăm toți cei care au votat pentru acele decizii fără „analiza riscurilor””, a declarat Olesea Stamate.
Amintim că deputatul neafiliat Olesea Stamate a colectat semnăturile necesare pentru înregistrarea proiectului de hotărâre privind crearea în Parlament a unei comisii de anchete care să investigheze circumstanțele în care s-au aprobat amendamentele la Legea amnistiei din 2022, care au dus la eliberarea mai multor deținuți condamnați pe viață. Documentul a fost depus la Secretariatul Parlamentului, iar legislatorii urmează să se expună pe marginea includerii acestui pe agenda plenului.
Inițiativa vine în contextul scandalului eliberării unor interlopi, condamnați pe viață, dar care în urma Legii amnistiei, votată de PAS acum trei ani și promulgată de Maia Sandu, au beneficiat de o pedeapsă mai blândă, de 30 de ani de închisoare, după care au mai solicitat și eliberare înainte de termen.
PAS a declarat că, deși a susținut Legea Amnistiei, aceasta a fost „modificată manipulativ”, iar ulterior a produs un efect grav. Partidul de la guvernare a dat vina pe fosta lor colegă Olesea Stamate care a introdus trei amendamente, pe care PAS le-a votat „având încredere”. Pentru asta, Olesea Stamate a fost exclusă din PAS.