Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Drumarii au intervenit pe timpul nopții pentru a combate lunecușul

Drumarii au acționat pe timpul nopții pe drumurile naționale pentru a combate lunecușul și a asigura siguranța participanților la trafic. Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, în cadrul intervențiilor au fost utilizate 46 de utilaje și au participat 42 de muncitori rutieri, fiind împrăștiate aproape 347 de tone de sare și aproape 29 de tone de materiale antiderapante, transmite IPN.

Lucrările s-au desfășurat pe sectoare de drum din Briceni, Dondușeni, Ocnița, Florești, Soroca, Rezina, Chișinău, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Basarabeasca, Cimișlia, Leova, Căinari, Căușeni, Ștefan Vodă și Cantemir.

Pentru solicitări sau intervenții, șoferii pot contacta echipele de urgență la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile și pe Viber și WhatsApp.

Pe întreg teritoriul țării, condițiile de iarnă pot provoca ghețuș pe carosabil. Avertizarea meteorologilor este valabilă de duminică, ora 10:00, până luni, ora 14:00. Autoritățile recomandă cetățenilor să se informeze în prealabil despre starea drumurilor și să evite deplasările dacă vehiculul nu este echipat corespunzător condițiilor de iarnă.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button