Ce cadouri a primit Maia Sandu la final de an: printre acestea, un covor azer și o eșarfă din cașmir

Aparatul Președintelui Republicii Moldova a publicat lista cadourilor protocolare admisibile oferite șefei statului în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2025. În această perioadă, președinta Maia Sandu a primit 11 cadouri în cadrul summit-urilor internaționale, întrevederilor oficiale și ceremoniilor protocolare, cu o valoare totală de peste 20.000 de lei.
Cel mai scump cadou a fost oferit de ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova: un covor tradițional azer, țesut manual din lână și mătase, evaluat la 3.500 de lei, primit cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Lista mai include un bol din porțelan din colecția Hammershøi Summer (600 lei) de la organizatorii Summitului Comunității Politice Europene de la Copenhaga; o carte-album despre Potsdam (730 lei), de la organizatorii Summitului Moldovenilor Activi din Diasporă; o carte-album despre Bazilica Sfântul Marcu din Veneția (960 lei), oferită de slujitorii catedralei; și o carte despre Coroana Română (640 lei), primită de la Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu.
De asemenea, șefa statului a primit un suvenir-farfurie decorativă din ceramică (2.160 lei) din partea prim-ministrului Armeniei, Nikol Pashinyan; un cufăr pentru bijuterii (840 lei) de la președintele Italiei, Sergio Mattarella; un suvenir decorativ din sticlă (550 lei) de la un membru al Camerei Reprezentanților din Cipru; o pictură litografică reprezentând orașul Strasbourg (1.950 lei) de la președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; un tablou handmade din Vietnam (2.750 lei); și o eșarfă din cașmir 100% (3.080 lei) de la ambasadorul Republicii Populare Chineze.
Potrivit deciziilor Comisiei pentru evidența cadourilor admisibile, toate bunurile au fost trecute în proprietatea Aparatului Președintelui Republicii Moldova, cu excepția cufărului pentru bijuterii de la președintele Italiei, care a fost răscumpărat și returnat președintei în decembrie 2025.