ExternePublicații

Negocierile de pace din Turcia: Zelenski atrage atenția că mingea e la Putin. Scopul principal al președintelui ucrainean în cazul în care vor avea loc discuțiile directe cu liderul de la Kremlin

Scopul principal asumat de președintele Ucrainei, Volodmir Zelenski, în cazul în care se va întâlni joi, în Turcia, cu dictatorul rus Vladimir Putin va fi obținerea unui armistițiu total. Zelenski a subliniat că doar Putin poate decide oprirea focului, iar o astfel de discuție trebuie să aibă loc la cel mai înalt nivel.

„Vom face tot posibilul ca această întâlnire să aibă loc. Dacă Putin este cu adevărat pregătit să se întâlnească, nu doar în media, ci și în viața reală, atunci vom face totul pentru a conveni asupra unei încetări a focului. Doar cu el pot negocia un armistițiu. Doar el poate lua această decizie”, a afirmat Zelenski într-o discuție purtată cu jurnaliștii pe 13 mai.

Potrivit președintelui ucrainean, o eventuală disponibilitate a lui Putin de a accepta un armistițiu necondiționat ar putea deschide calea unor negocieri mai ample privind încheierea războiului.

Zelenski a menționat și că i-a propus fostului președinte american Donald Trump să se alăture acestor eforturi diplomatice.

„I-am propus președintelui Trump să se alăture. Nu cunosc decizia președintelui Statelor Unite, dar dacă și-ar confirma participarea, cred că acest lucru ar oferi un impuls suplimentar pentru ca Putin să accepte să vină la întâlnire”, a declarat liderul de la Kiev.

Declarațiile au fost formulate inclusiv în contextul unei întâlniri programate între liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, și președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, la Ankara, pe 15 mai. Președintele ucrainean a precizat anterior că în cazul în care Putin nu va accepta deplasarea la Ankara, atunci el și Erdogan sunt pregătiți să se întâlnească cu liderul rus la Istanbul.

Pe de altă parte, Kremlinul a confirmat că pregătirile pentru o eventuală întâlnire la Istanbul pe 15 mai continuă, dar a refuzat să ofere alte comentarii.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button