De Ziua Culturii Naționale, când marcăm și aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu, mulți politicieni de pe ambele maluri ale Prutului au ținut să-i aducă elogii. Au existat însă și voci care au reciclat teze de inspirație sovietică, numindu-l „moldovan” născut pe „pământul Moldovei”. Un astfel de exemplu este postarea politicienei pro-ruse Victoria Furtună.
În mesajul său, Furtună îl prezintă pe Eminescu aproape exclusiv ca figură moldovenească, în timp ce identitatea românească apare marginal, târziu și vag: „Educat după Unirea Principatelor din 1859, în spiritul românismului și adoptând noua identitate, Eminescu rămâne credincios rădăcinilor, spiritualității și graiului său moldovenesc. Moldova a fost temelia operei sale”.
Ceea ce Furtună nu înțelege – sau se preface că nu înțelege – este că ideea națională românească se afirmase cu mult înainte de 1859, încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, mai ales în anii 1820-1850, prin numeroase lucrări ale intelectualilor și oamenilor politici ai vremii, idei care au culminat cu Revoluția de la 1848. Prin urmare, Mihai Eminescu nu „și-a schimbat” și nu „a adoptat” vreo nouă identitate: el s-a format și a creat în interiorul unei conștiințe naționale românești deja conturate.
Mai mult, în mesajul ei se face în mod vădit o distincție între moldoveni și români: „Merită să conștientizăm că marele poet Mihai Eminescu nu este doar al moldovenilor și românilor, nu este doar al Moldovei și României, ci aparține literaturii și culturii universale”.
Postarea are un caracter manipulator tocmai prin omisiunea sistematică a românismului lui Eminescu. Sunt ignorate nu doar pozițiile sale ferm antiimperialiste și antirusești, ci și texte fundamentale precum „Basarabia, pământ românesc”. Asistăm astfel la o rearanjare simbolică: din poet național român, Eminescu este transformat într-un „poet moldovenesc”, într-un registru ce amintește direct de moldovenismul de tip sovietic.
