Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Dronă de 2,5 metri, descoperită pe malul unui iaz din Telenești. Zona a fost izolată de poliție

Poliția anunță că, în dimineața zilei de astăzi, a fost sesizată de un vânător care a descoperit o dronă cu o lungime de aproximativ 2,5 metri, pe malul unui iaz, la intrarea în satul Nucăreni, raionul Telenești.

Potrivit oamenilor legii, zona a fost imediat izolată, iar specialiștii Secției tehnico-explozive urmează să examineze obiectul în detaliu.

Autoritățile fac apel către cetățeni ca, în cazul în care observă aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol, să nu se apropie de acestea, să nu le atingă și să anunțe de urgență Poliția la numărul 112.

În perioada 2025–2026, pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate cel puțin nouă drone ajunse clandestin în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. La sfârșitul anului 2025, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, anunța că Republica Moldova se află în proces de achiziție a celui de-al doilea radar modern, pentru a consolida monitorizarea spațiului aerian.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button