VIDEO | Mihai Popșoi: O apropiere periculoasă a Rusiei de granițele Republicii Moldova ar putea determina autoritățile să ia în calcul reunirea cu România
Autoritățile de la Chișinău ar putea pune problema reunirii Republicii Moldova cu România, după modelul anului 1918, în cazul în care Federația Rusă s-ar apropia periculos de granițele țării și ar amenința suveranitatea, integritatea teritorială și siguranța cetățenilor. Declarația a fost făcută de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Referindu-se la declarația președintelui Maia Sandu oferită pentru jurnaliști britanici, conform căreia ea ar vota pentru unirea cu România, Popșoi a subliniat că o astfel de decizie poate fi luată „când situația scapă de sub control”.
„Nu putem să ne ascundem după deget având în vedere un pericol existențial față de viața și integritatea nu doar teritorială, ci și fizică a cetățenilor noștri. În cazul în care Federația Rusă ar ajunge mult prea aproape de hotarele noastre – și deja s-a apropiat din 2014 – dacă situația ar scăpa de sub control și lucrurile ar evolua astfel încât să ne fie amenințată în mod direct existența, suveranitatea, integritatea teritorială și viața cetățenilor, asemenea decizii se iau în asemenea momente complicate. Noi însă ne dorim să trăim în pace și sperăm că partenerii internaționali, Ucraina și Federația Rusă – care a inițiat acest conflict – vor ajunge la un acord de pace sustenabil și durabil”, a afirmat Popșoi.
Totodată, Popșoi a subliniat că o eventuală decizie privind reunirea poate fi luată doar cu sprijinul larg al populației.
„Această decizie nu este una simplă, ori dacă ar fi fost o decizie simplă, ea s-ar fi întâmplat. Și atât timp cât nu există o majoritate a cetățenilor care să sprijine acest deziderat al unirii, într-un context democratic, o asemenea decizie poate fi luată doar prin o majoritate largă a cetățenilor, indiferent de dorința sau votul unui politician sau al altuia”, a precizat vicepremierul.
Șeful diplomației de la Chișinău a mai afirmat că declarația recentă a președintei Maia Sandu, potrivit căreia ar vota pentru unirea cu România în cazul unui plebiscit, nu reprezintă o noutate.
„Această declarație nu este, de fapt, o noutate. A fost ușor surprinzător modul cum a fost tratată această noutate, când, de fapt, doamna președintă și toți cei care cunosc specificul politicii din Republica Moldova își cam dau seama care este contextul și care ar fi răspunsul la o asemenea întrebare, mai cu seamă că dumneaei a răspuns în repetate rânduri la această întrebare. (…) Desigur, unii partenerii de-ai noștri sunt curioși. Noi le explicăm contextul politic și geopolitic prin care trecem. În realitățile extrem de complicate și într-o lume într-o continuă turbulență geopolitică, circumstanțele de astăzi nu-mi oferă luxul de a spune că Republica Moldova are garanția securității, că Republica Moldova are garanția unor perspective cât se poate declare, când discutăm despre securitatea aeriană”, a declarat Mihai Popșoi.
Întrebat dacă ar vota pentru reunirea Republicii Moldova cu România, ministrul a declarat că răspunsul „ar trebui să fie de la sine înțeles” pentru persoanele care dețin cetățenia română.
Amintim că, recent, într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, președinta Maia Sandu a declarat că ar susține unirea cu România în cazul unui referendum, menționând însă că, din funcția de șef al statului, este obligată să țină cont de realitățile politice și sociale din Republica Moldova.
Ulterior, președintele României, Nicușor Dan, a afirmat că Republica Moldova rămâne „o prioritate esențială de politică externă” pentru București, iar integrarea europeană reprezintă una dintre căile prin care cele două state pot fi mai aproape.