Mihai Isac: Lecția din 1859 arată că Unirea este răspunsul firesc la presiunile imperiale ale Rusiei, ieri și astăzi. Numai acționând la unison românii au reușit să își apere interesele naționale și să își croiască un viitor independent

Unirea Principatelor Române din 1859 rămâne una dintre cele mai puternice lecții de realism politic din istoria românilor și un model de reacție strategică în fața presiunilor imperiale, afirmă analistul Mihai Isac într-un editorial publicat de deschide.md.

Potrivit lui Isac, actul unirii nu a fost un gest romantic, ci o decizie politică lucidă, prin care Moldova și Țara Românească s-au înscris pe direcția firească a formării statului național modern. În contextul secolului al XIX-lea, proiectul unirii s-a lovit de opoziția directă a Rusiei țariste și a Imperiului Otoman, care vedeau în unitatea românilor o amenințare la propriile interese hegemonice în regiune.

Mihai Isac subliniază că înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii și Tratatul de la Paris din 1856 au creat o fereastră geopolitică favorabilă românilor, iar elitele de atunci au știut să o valorifice prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor la Iași și București. Astfel, Unirea a devenit un fapt împlinit, consolidând rezistența în fața presiunilor imperiale și punând bazele statului român modern.

Analistul face o paralelă directă între situația de atunci și cea de astăzi. Dacă în secolul XIX Rusia țaristă încerca să controleze spațiul românesc, în prezent Federația Rusă manifestă aceeași atitudine față de Republica Moldova, opunându-se vehement apropierii acesteia de România și de Occident. Oficialii de la Moscova au declarat în mod repetat că o eventuală unire a Republicii Moldova cu România ar reprezenta o „amenințare la adresa securității naționale a Rusiei”.

„Retorica amintește de vechile pretenții imperiale. Și în secolul XIX marile imperii considerau că destinul principatelor nu le aparține, ci trebuie să servească intereselor lor. În prezent, Federația Rusă, succesoarea imperiului țarist și a URSS, încearcă să mențină R. Moldova în sfera sa de influență, folosind instrumente geopolitice variate, pornind de la prezența militară în Transnistria și presiuni economice, până la propagandă și amenințări directe. Expansiunea spre Vest rămâne un obiectiv strategic al Moscovei, iar recenta agresiune contra Ucrainei a reaprins temerile că refacerea unei sfere imperiale este intenția declarată a regimului Putin. Unirea R. Moldova și României începe să fie percepută nu doar ca un ideal istoric, ci ca o soluție în fața dorinței Moscovei de a reface imperiul sovietic, dat fiind că amenințarea reală o reprezintă Rusia, care nici măcar nu ascunde că vrea refacerea URSS. Atât în 1859, cât și în 2026, esența problemei este aceeași, și anume un popor care își dorește unitatea și libertatea, în fața unei puteri imperiale ce încearcă să-i dicteze viitorul.

În fața presiunilor externe, unitatea rămâne cel mai sigur scut. Lecția lui 1859 este clară. Numai acționând la unison românii au reușit să își apere interesele naționale și să își croiască un viitor independent. Astăzi, România și Republica Moldova împărtășesc aceeași limbă, cultură și istorie. O identitate românească comună care a supraviețuit frontierelor trasate de imperii. Această bază identitară oferă fundamentul unei viziuni strategice comune. Unitatea româno-română, fie că se realizează printr-o cooperare mai strânsă ori chiar prin reunificare, este esențială pentru a face față riscurilor de securitate. În contextul războiului hibrid și al amenințărilor militare de la Est, unirea e privită tot mai mult ca un scut geopolitic. Ea ar aduce Republica Moldova sub umbrela securității colective euro-atlantice și i-ar oferi garanțiile de care singură nu dispune. Nu întâmplător, liderii de la Chișinău sugerează că în eventualitatea în care existența statului moldovean ar fi periclitată de agresiunea rusă, reunirea cu România ar deveni o opțiune de salvare a democrației și suveranității.

De cealaltă parte, Moscova știe că reunirea ar însemna extinderea NATO și a UE până la Nistru, motiv pentru care reacționează vehement direct și prin mascotele sale de la Chișinău ori București”, se arată în editorialul său.

Mihai Isac amintește că lideri de la Chișinău au sugerat deja că, în cazul unei amenințări existențiale din partea Rusiei, reunirea cu România ar putea deveni o opțiune de salvare a democrației și a suveranității Republicii Moldova.

În același timp, Moscova este conștientă că unirea ar însemna extinderea NATO și a UE până la Nistru, motiv pentru care reacționează dur, direct sau prin intermediul actorilor politici pro-ruși din regiune.

Dincolo de dimensiunea strategică, autorul subliniază că unitatea românească presupune și o coordonare politică și economică mai profundă între București și Chișinău. Integrarea europeană a Republicii Moldova, proiectele de infrastructură precum Autostrada Unirii, interconectorii energetici și sincronizarea reformelor sunt elemente ale unei viziuni comune de dezvoltare.

„O viziune comună de securitate, identitate și viitor european presupune ca atât România, cât și Republica Moldova să acționeze solidar, așa cum au făcut-o înaintașii în 1859.

Atunci, liderii politici au depășit orgoliile și divergențele pentru un ideal mai înalt. În prezent se cere aceeași clarviziune și unitate de voință.

Echilibrul și rațiunea trebuie să ghideze acest demers. Editorialiști și analiști subliniază că decizia finală aparține, desigur, cetățenilor Republicii Moldova, care trebuie să se pronunțe democratic asupra propriului viitor. Unirea nu poate fi impusă sau grăbită artificial. Ea trebuie pregătită prin apropiere graduală, prin creșterea încrederii reciproce și prin sprijin concret al României pentru dezvoltarea și securitatea R. Moldova. În același timp, spiritul de la 1859, mai exact curajul de a acționa împreună contra adversităților, oferă astăzi inspirație. În fața unui nou imperiu ce presează la hotar, românii de pe ambele maluri ale Prutului au de ales între dezbinare, care îi face vulnerabili, sau unitatea care le dă forță. Așa cum “Hora Unirii” din 1859 a fost un simbol al solidarității în vremuri tulburi, tot astfel și acum unitatea națională și europeană este cea mai solidă pavăză în fața oricărei amenințări externe.

Istoria ne arată că uniți suntem mai puternici, iar viitorul comun al României și R. Moldova poate transforma în realitate idealul pentru care generațiile trecute au luptat”, a conchis Mihai Isac.