Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Maia Sandu, de Ziua memoriei victimelor Holocaustului: „Niciodată din nou” este o responsabilitate zilnică, a fiecăruia dintre noi

Pe 27 ianuarie sunt comemorate victimele Holocaustului. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis într-un mesaj că amintirea acestei tragedii „ne umple și astăzi de groază”. Potrivit șefei statului, aproximativ șase milioane de evrei au fost uciși doar pentru că erau evrei, alături de romi, persoane cu dizabilități și alte categorii de oameni persecutați pentru că erau considerați diferiți.

„O tragedie care a început cu ură, cu excluderea și cu tăcerea complice în fața suferinței”, a scris Maia Sandu într-o postare pe rețelele sociale.

Șefa statului a subliniat că în anul 2026 se împlinesc 85 de ani de la începutul Holocaustului pe teritoriul actual al Republicii Moldova și a atras atenția asupra crimelor comise și în această regiune.

„Nu avem dreptul să uităm că și la noi au fost comise crime cumplite, că și aici au fost oameni deportați, umiliți, împușcați sau lăsați să moară de foame și de frig”, a menționat președinta.

Totodată, Maia Sandu a accentuat că simpla comemorare nu este suficientă și că mesajul „Niciodată din nou” presupune o responsabilitate zilnică.

„Este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi – prin respingerea urii, apărarea demnității umane și curajul de a ridica vocea împotriva nedreptății”, a mai transmis șefa statului.

Președinta Republicii Moldova va participa, pe 27 ianuarie, la Strasbourg, la ceremonia dedicată memoriei victimelor Holocaustului, organizată de Consiliul Europei.

Menționăm că, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis în 2005 ca pe data de 27 ianuarie a fiecărui an să fie comemorate cele șase milioane de victime ale Holocaustului. R. Moldova a oficializat Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în anul 2015.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button