Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneInternePublicațiiRomânia

Dodon anunță că vrea să se „înfrățească” cu o familie politică europeană din care face parte și AUR-ul lui George Simion

Igor Dodon își asumă deschis dorința de accedere în cercul partidelor europene radicale, naționaliste și ostile valorilor liberale. Fostul președinte al Republicii Moldova a anunțat că a depus o cerere de aderare la Grupul „Conservatorilor, Patrioților și Aliaților” din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei – o platformă politică unde se regăsesc formațiuni cunoscute pentru euroscepticism, discurs radical și, în unele cazuri, simpatii pro-ruse.

Anunțul a fost făcut chiar de Dodon pe Facebook, după o întrevedere avută la Strasbourg cu Zsolt Németh, politician ungar din partidul Fidesz al lui Viktor Orbán și președinte al grupului respectiv.

„Am furnizat informații suplimentare în contextul examinării cererii mele de aderare la grupul politic condus de dl. Z. Németh, pe care am depus-o anterior și care a fost acceptată spre examinare”, a transmis Dodon.

Cu alte cuvinte, Dodon își caută oficial locul în familia politică europeană din care fac parte:

  • AUR România, condus de George Simion,
  • Adunarea Națională a lui Marine Le Pen,
  • partidul german AfD, cunoscut pentru pozițiile sale radicale și legături cu mediile pro-Kremlin,
  • partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia (cu mențiunea că PiS s-a poziționat în mod radical împotriva Rusiei, inclusiv prin vocea actualului președinte al Poloniei, Karol Nawrocki).

În ultimii ani, Igor Dodon și Partidul Socialiștilor au promovat constant mesaje aproape identice cu cele ale formațiunii AUR și ale liderului acesteia, George Simion, în special pe temele „suveraniste”, care presupun subminarea integrării europene și atacuri la adresa Occidentului.

Diferența este doar de direcție geopolitică declarată: Dodon privește spre Moscova, iar Simion se pretinde a fi un naționalist român radical. Însă, retorica politică este aceeași pe o multitudine de subiecte. Pe de altă parte, rămâne de văzut cum vor coabita Dodon și Simion, în condițiile în care cel din urmă a adoptat, de fațadă, un discurs unionist, favorabil Unirii Republicii Moldova cu România, în timp ce liderul socialist de la Chișinău s-a poziționat discursiv la polul opus.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button