Olesea Stamate critică „suspendarea întârziată” a șefului Penitenciarului din Rezina: A fost un risc major de influențare a anchetei

Deputatul neafiliat Olesea Stamate critică faptul că suspendarea directorului Penitenciarului din Rezina, Veaceslav Dascal, și a adjunctului acestuia a fost decisă la peste o lună de la scandalul privind eliberarea mai multor deținuți condamnați pe viață. Parlamentarul susține că amânarea luării acestei decizii ar fi însemnat un risc de influențare a anchetei din partea funcționarului.
„Acești funcționari ar fi trebuit suspendați din prima zi, nu după ce presa a scos la iveală tot mai multe detalii. Ei au fost direct implicați în evaluarea deținuților, inclusiv a celor care au ajuns în libertate. Fiecare zi petrecută în funcție a însemnat un risc major de influențare a anchetei. În același timp, secretarul de stat responsabil de sistemul penitenciar „a plecat în demisie” — fără nicio explicație clară din partea Ministerului Justiției. Toate aceste mișcări lasă impresia că se încearcă ștergerea urmelor și evitarea unor răspunsuri clare în cazul eliberărilor controversate”, a scris Olesea Stamate pe rețelele sociale.
În aceste condiții, deputatul își reiterează apelul către foștii colegi din PAS de a susține proiectul creării unei comisii de anchetă în Parlament pentru examinarea modului în care au fost eliberați deținuții pe viață.
Între timp, Administrația Națională a Penitenciarelor, care la fel a rămas fără director în urma acestui scandal, refuză să dezvăluie numele funcționarilor din comisiile speciale care au aplicat Legea amnistiei care a dus la comutarea pedepsei pe viață a deținuților cu ulterioara eliberare condiționată. Într-un răspuns pentru canalul de telegram SPPOT, ANP a precizat că nu poate furniza aceste date pentru a nu afecta desfășurarea anchetei.
Amintim că, în luna aprilie, în spațiul public s-a iscat un scandal enorm provocat de o controversată Lege a amnistiei, adoptată acum trei ani, document care a stat la baza eliberării ulterioare a unor interlopi deținuți pe viață la Penitenciarul din Rezina, printre care Alexandru Sinigur și Iurie Radulov. Primul a fost deja reținut de ofițerii INI într-un dosar mai vechi, însă Radulov a reușit să părăsească R. Moldova.
Scandalul a ajuns rapid la Parlament, fiind exclusă din PAS și deputata Olesea Stamatea, cea care ar fi propus trei amendamente la Legea amnistiei, care au dus la modificarea Codului Penal.
De asemenea, în regim de urgență, deputații PAS au adoptat în două lecturi un proiect prin care au stabilit că deținuții pe viață, chiar dacă au fost amnistiați prin schimbarea pedepsei în închisoare până la 30 de ani, să nu poate obține eliberare condiționată înainte de termen.