Ambasada Rusiei la București și narativele anti-Unire: faptele istorice contrazic propaganda

Pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București a fost publicată recent o secvență dintr-un interviu al ambasadorului Vladimir Lipaev pentru agenția „RIA Novosti” (31 martie 2026), în care sunt reiterate narative anti-Unire privind Republica Moldova și România.

Este relevant de remarcat că nu ambasada Rusiei la Chișinău ia atitudine față de ideea de Unire, ci doar cea de la București. Aceasta indică, implicit, recunoașterea unității României și faptul că subiectul este de interes direct pentru statul român.

Relațiile „strict anti-ruse”

Ambasadorul afirmă că „relațiile dintre R. Moldova și România se construiesc astăzi într-o tonalitate strict anti-rusă”.

În realitate, politica ambelor state este anti-putinistă, nu anti-rusă. Este o poziție firească a statelor democratice care resping un regim nedemocratic, agresiv și expansionist. Este Rusia cea care invadează teritorii străine și trimite drone care survolează spațiul românesc și moldovenesc, nu invers.

Mai mult, cum ar putea fi numită „anti-rusă” o țară care publică, editează și promovează literatura clasică rusă? În librăriile din România, mari edituri precum Polirom publică în română lucrările marilor scriitori ruși – Gogol, Dostoievski, Bulgakov și alții.

„România a ocupat Basarabia în 1918”

Ambasadorul susține că România a „ocupat Basarabia profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic”. Această afirmație omite realitatea istorică:

1. În aprilie 1917, Lenin publica „Alocuțiunea despre dreptul popoarelor la autodeterminare”, subliniind că toate popoarele fostului Imperiu Țarist aveau dreptul să-și decidă liber soarta, inclusiv să se separe și să formeze state independente.
2. În baza acestui principiu, a fost constituit Sfatul Țării, organ reprezentativ al Basarabiei, însărcinat să decidă viitorul regiunii.

Ambasadorul susține că ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918 „s-a desfășurat sub amenințarea armelor, în prezența militarilor români”. Totuși, cum putea Basarabia să se unească cu România cu anumite condiționalități? Adică, Basarabia ar fi fost ocupată de armata română, iar Sfatul Țării a votat Unirea sub presiunea acesteia, dar se omit condiționalitățile impuse de basarabeni. Este ironic: Unirea ar fi fost o „ocupație românească”, dar cu reguli stabilite de cei ce tocmai fuseseră ocupați.

Unirea nu a fost o anexare forțată: Basarabia a adoptat decizia cu condiții clare de autonomie, printre care:

• menținerea autonomiei locale și a organelor legislative proprii;
• păstrarea drepturilor culturale și religioase ale populației;
• protecția proprietății și a intereselor economice ale comunităților locale;
• respectarea deciziilor Sfatului Țării;
• implementarea reformei agrare.

Astfel, Unirea nu a fost o anexare forțată, ci un act politic legitim, cu respectarea principiului autodeterminării.

Istoriografia putinistă și dublul standard

Moscova acuză România de „ocuparea ilegală și nedemocratică” a Basarabiei, însă omite să recunoască propriile practici:

• S-a ținut vreun referendum pentru crearea URSS? Nu.
• S-au consultat populațiile pentru constituirea RASS Moldovenești în 1924? Nu.
• S-au organizat plebiscite pentru crearea Ucraina Sovietică sau a altor republici sovietice? Nu.

URSS și republicile sale au fost impuse prin forță și control centralizat, fără consultarea populațiilor. În schimb, Unirea Basarabiei cu România a respectat principiul autodeterminării, în contextul Primului Război Mondial.

Contextul sprijinului militar

Ambasadorul Rusiei la București a afirmat că România ar fi „ocupat Basarabia” în 1918, prezentând această acțiune ca o „mulțumire” pentru sprijinul militar primit de la Rusia în Primul Război Mondial, care ar fi salvat România de la înfrângerea în fața trupelor germane din 1916.

Însă, realitatea este că Unirea Basarabiei cu România nu a fost o „ocupare”, ci un act legitim, bazat pe voința exprimată de Sfatul Țării, organ reprezentativ al regiunii. Decizia de Unire a fost adoptată cu condiții clare pentru protejarea autonomiei, drepturilor culturale și religioase, proprietății și intereselor economice ale populației, precum și pentru implementarea reformei agrare.

Este adevărat că Rusia a sprijinit România în 1916, iar Guvernul și familia regală s-au refugiat la Iași inclusiv sub protecția Armatei Ruse. Însă, contextul ulterior arată că acest „ajutor” nu poate fi invocat ca motiv pentru „ocuparea” Basarabiei: prăbușirea frontului rus după revoluția din 1917 și bandele bolșevice au destabilizat România și Basarabia.

De asemenea, ambasadorul Rusiei pune accent exclusiv pe ajutorul oferit de Rusia, minimizând contribuția celorlalți aliați. Reducerea sprijinului militar doar la Rusia reprezintă o simplificare eronată. Armata franceză și reprezentanți precum Berthelot au avut un rol esențial în apărarea și reorganizarea României. Sprijinul aliaților occidentali a fost la fel de important, ceea ce demonstrează că evoluțiile istorice nu pot fi atribuite unui singur actor.

Prin urmare, Unirea Basarabiei cu România a fost un act politic legitim, realizat conform principiului autodeterminării poporului basarabean, și nu o răsplată pentru sprijin militar sau o „ocupație” a teritoriului. Narativele care pretind contrariul ignoră faptele istorice și contextul complex al vremurilor.

Concluzie

Afirmațiile ambasadorului rus despre „ocuparea Basarabiei” și alte bazaconii reprezintă distorsionări istorice deliberate. În realitate, Unirea Basarabiei cu România în 1918 a fost un act legitim, bazat pe voința exprimată de poporul basarabean. Orice narațiune care o prezintă ca „anexare” ignoră faptele istorice și principiul autodeterminării.