InternePublicații

O nouă reuniune a liderilor europeni la Chișinău. Un Summit UE-Moldova va fi organizat pe 4 iulie

Pe 4 iulie, la Chișinău va avea loc un summit ce va reuni mai mulți oficiali europeni. Aunțul a fost făcut de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Tirana, care a precizat că acest eveniment demonstrează sprijinul ferm al UE pentru parcursul European al Republicii Moldova.

Von der Leyen a accentuat că oficialii reuniți la Tirana au reafirmat sprijinul neclintit pentru Republica Moldova și pentru viitorul său european.

„Poporul Moldovei a ales libertatea în locul opresiunii, speranța în locul fricii și viitorul în locul trecutului. La Tirana, ne-am reafirmat sprijinul neclintit pentru Moldova și pentru viitorul său european. Așteptăm cu nerăbdare următorul summit Moldova-UE din 4 iulie la Chișinău”, a scris Ursula von der Leyen pe platforma X.

Amintim că la Summitul Comunității Politice Europene de la Tirana a participat și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut mai multe discuții și întrevederi cu liderii europeni, inclusiv cu Ursula von der Leyen. În iunie 2023, o ediție a Summitului Comunității Politice Europene a avut loc la Chișinău.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button