Încă un pic. Încă un apel. Încă un sat, încă un kilometru, încă o mie de morți. Aceleași condiții maximaliste. Războiul continuă. Putin trage de timp și întreține iluzia unor negocieri de pace. E un spectacol pentru un singur om, pentru Donald Trump. Kremlinul speră să evite sancțiuni sufocante, mizează că Occidentul va obosi primul și va lăsa Ucraina să lupte singură. Kievul vrea să-și păstreze schimbul de informații cu americanii și livrările de arme. Practic, și Zelenski, și Putin joacă într-o piesă cu Trump în loja VIP, spectator și posibil arbitru.
Negocierile din Turcia au fost o farsă regizată de Putin. O capcană întinsă poate mai întâi presei care a stat cu ochii pe un decor fără substanță. Delegațiile s-au înțeles să se înțeleagă, cam atât. S-a anunțat un schimb de prizonieri – o mie pe o mie – dar liderii europeni nu s-au lăsat impresionați. Au înțeles foarte bine gestul sfidător. Putin primise un ultimatum semnat de Occident: fie acceptă un armistițiu de 30 de zile și se așază serios la masă, fie urmează sancțiuni. A ales să mai câștige o săptămână. Și încă un sat pustiu.
Zelenski a ridicat miza. I-a aruncat mănușa lui Putin să meargă la discuții față în față. Kremlinul în schimb l-a trimis la Istanbul pe papagalul de curte Medinski care le-a explicat ucrainenilor că Rusia poate duce un război și 20 de ani dacă e nevoie, ca pe vremea țarului Petru. În esență, mesajul transmis a fost capitularea Ucrainei. Același ca în 2022 când armata rusă era la porțile Kievului. Oricum, Putin are încă nevoie de acest război. E în poziția clasică a dictatorului blocat. Nu poate da înainte și nici înapoi. Înainte e armata ucraineană. Înapoi e teama că regimul său nu va supraviețui păcii.
Următorul pariu ar fi presiunile economice asupra Rusiei. E clar că nu există o formulă magică care să dea de pământ cu economia Rusiei și să-l aducă pe Putin la negocieri pe bune, să recunoască agresiunea, crimele de război, deportările de populație din regiunile ocupate, să plătească reparații, să renunțe la pretențiile teritoriale care sunt doar pe hârtie. Sancțiunile nu sunt o sabie care taie brusc, ci mai degrabă otravă lentă. Nu ucid dintr-o dată, mai întâi slăbesc nervii, sapă în oase și apoi reigmul tremură. Deși Rusia și-a păstrat aparența unei economii în creștere, economia civilă a degradat, tot ce nu era conectat la contracte cu statul s-a prăbușit vizibil.
Rusia e sub presiunea cheltuielilor de război și a prețurilor scăzute la petrol. Kremlinul toarnă aproape 40% din buget în securitate internă și în frontul din Ucraina, dar nu dă niciun semn că ar fi dispus să strângă cureaua. Dimpotrivă, guvernul a fost nevoit să-și revizuiască așteptările. Dacă în toamnă credea că va vinde petrolul cu 70 de dolari barilul, acum face calculele cu 60, poate chiar cu 50. Piața nu-l ajută pe Putin, iar veniturile din petrol ar putea scădea cu un sfert. Asta înseamnă mai puțini bani de război, mai puține rezerve și o gaură bugetară care crește. Oficial, deficitul ar fi 2% din PIB. Ăn realitate e probabil dublu. La fel ca inflația. Kremlinul raportează 10%, dar rata de bază e 21%. Ce guvern ține o politică monetară cu 11 puncte peste inflație? Doar unul care minte. Estimările independente vorbesc de o inflație reală de 18%.
În spatele cifrelor, e un regim care se scufundă încet dar sigur sub greutatea propriului război. S-a întors roata. Rusia ne-a tachinat zeci de ani cu prețul la gaz. Gazul era tragedie națională în Republica Moldova. Un subiect sensibil și puternic, care dădea jos guverne și influența alegeri. Kremlinul a construit la Chișinău o întreagă agendă politică în jurul scumpirilor, pensiilor și tarifelor la energie. Iar acum, guvernul rus anunță că va scumpi utilitățile cu 10%. Foarte probabil, vor urma și măsuri de austeritate. O satisfacție cu gust amar. Ar fi minus o temă de campanie pentru proxy-urile rusești din Republica Moldova, dar totul se face pentru războiul care ne amenință și pe noi.
Presiunea crește. Sabotajul de la Istanbul nu s-a evaporat, ci a prins formă politică. Europenii se strâng la un loc. Britanicii se apropie din nou de Uniunea Eeuropeană, Macron și Merz resetează axa franco-germană. Uniunea Europeană a lansat pachetul 17 de sancțiuni, țintește flota fantomă de petroliere rusești. În paralel, senatorul american Lindsey Graham vrea 500% taxe de import pentru oricine mai cumpără energie din Rusia. În Europa, gazele rusești curge încă prin conductă spre Ungaria și Slovacia. Austria a ieșit. În vest, gazul lichefiat mai intră prin porturile din Franța, Belgia și Spania. Comisia Europeană ar putea să-l taie de tot, dar știe că se va izbi de zidul Budapesta–Bratislava. Așa că vine pe alt drum: taxe de import, adică un embargo mascat cu aceeași forță, dar fără scandal.
Și-n toată ecuația asta, să nu uităm un lucru: Trump e cel care a propus armistițiul. Pacea e ideea lui. Iar Putin o sabotează. Trump îi întinde mâna să iasă uscat din baia de sânge pe care tot el, Putin, a pornit-o. Dar Putin blufează. Așa că poate a venit timpul ca Trump să revină la lexicul său de poker. Să spună ce gândește și vede toată lumea: Vladimir, you don’t have the cards!
