LIVE | Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului, pe ordinea de zi fiind incluse mai multe subiecte
Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului, pe ordinea de zi fiind incluse mai multe subiecte, printre care și examinarea unor modificări menite să consolideze mecanismele de intervenție în situații de criză.
Parlamentarii vor dezbate, în prima lectură, inițiative legislative care vizează facilitarea creării locurilor de muncă pentru persoanele condamnate, digitalizarea Registrului de evidență a zilierilor, precum și modificarea Legii privind semințele.
În lectura a doua, vor fi examinate proiectul de lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor în Republica Moldova, proiectul de lege privind grădinile zoologice și modificările la Legea cu privire la condominiu. Totodată, deputații vor analiza proiecte ce țin de aplicarea TVA și a accizelor în regiunea transnistreană, acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru implementarea Proiectului „Învățământ Superior”, precum și eliminarea taxelor vamale pentru importul unor produse de origine americană.
Pe ordinea de zi figurează și subiecte ce țin de politica externă, inclusiv retragerea Republicii Moldova din Tratatul Cartei Energiei și denunțarea unui acord încheiat în cadrul Comunității Statelor Independente.
În cadrul ședinței plenare, deputații vor modifica și Hotărârea Parlamentului privind grupurile de prietenie și vor audia Raportul de activitate al Autorității Naționale de Integritate pentru anul 2025.