Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Parada de Ziua Victoriei a avut loc la Moscova fără tehnică militară: cea mai modestă defilare din ultimii ani. Putin spune că Rusia se confruntă cu o „forță agresivă” susținută de NATO

Parada anuală de Ziua Victoriei de la Moscova a început în jurul orei 10:00, ora locală, cu soldați purtând drapelul Rusiei în Piața Roșie. Pentru prima dată în aproape două decenii, evenimentul a fost fără tehnică militară, după atacuri cu drone ucrainene asupra unor obiective energetice. În public s-au aflat oficiali precum președintele Belarusului Alexander Lukașenko, împreună cu fiul său, Nikolai, precum și președinții Kazahstanului și Uzbekistanului, Kassym-Jomart Tokaeyev și Shavkat Mirziyoyev, scrie The Moscow Times.

Parada de 9 mai de la Moscova, în format restrâns și în condiții de securitate sporită

Potrivit sursei citate, defilarea a durat aproximativ 45 de minute și a avut un format redus față de anii precedenți. Nu au fost prezentate tancuri, rachete sau alte echipamente grele. În program a rămas doar survolul avioanelor militare. Măsurile de securitate au fost întărite la Moscova. Autoritățile au invocat riscul unor atacuri cu drone, pe fondul războiului din Ucraina.

Discursul președintelui Vladimir Putin a avut o durată de circa 8 minute. Liderul de la Kremlin a vorbit despre semnificația Zilei Victoriei și despre rolul Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. El a subliniat unitatea națională și a transmis mesaje de susținere pentru armata rusă.

Putin a afirmat că soldații ruși din Ucraina se confruntă cu o „forță agresivă” susținută de întreaga alianță NATO și a subliniat că „eroii noștri merg înainte” în ciuda dificultăților, adăugând că „ cauza noastră este dreaptă”. El a legat eforturile actuale ale armatei ruse de „fapta mare a generației de învingători” din Al Doilea Război Mondial.

În premieră, trupele nord-coreene au participat la paradă, iar comentatorul oficial a afirmat că acestea au avut o „contribuție semnificativă” în luptele împotriva „invadatorilor neonaziști” din regiunea Kursk, demonstrând „eroism de masă, altruism și curaj”. Evenimentele dedicate Zilei Victoriei au fost reduse din cauza temerilor de securitate și a semnelor de oboseală publică în contextul războiului care durează de peste patru ani, iar Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu de trei zile pentru această ocazie, ca urmare a unei intervenții de ultim moment a președintelui american Donald Trump.

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care ar „autoriza” desfășurarea paradei de Ziua Victoriei din Piața Roșie de la Moscova, căreia i-a dat si coordonatele geografice. El a precizat că decizia a fost luată în contextul unui armistițiu de trei zile, convenit la solicitarea președintelui american Donald Trump.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button