Margarita Druță, cunoscută ca „Rita Engleză”, prezentatoarea Republicii Moldova de la Eurovision 2026, în șoc după ce a refuzat inițial să anunțe doar 3 puncte pentru România

Margarita Druță, prezentatoarea care a anunțat punctajul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2026, a dezvăluit că a refuzat inițial să prezinte voturile juriului moldovean, după ce a văzut că România primește doar 3 puncte. Într-o postare pe rețelele de socializare, aceasta a mărturisit că a trecut printr-o criză emotională imediat după transmisiunea în direct de la Viena.
Druță, cunoscută online și ca „Rita Engleză”, a explicat că a avut o reacție de șoc atunci când a văzut foaia cu punctajele pe care trebuia să le anunțe. Prezentatoarea are o audiență de 1.600.000 de oameni din România și se confrunta cu perspectiva de a anunța un punctaj minim pentru țara vecină, într-un an când piesa românească era apreciată de public.
„Eu încă tremur și nu pot să-mi revin. Eu am avut sentimente amestecate. Pentru că o parte din mine plânge de bucurie pentru că s-a împlinit visul vieții mele: eu de mic copil visam să prezint punctajul Moldovei la Eurovision. Și asta s-a întâmplat! Și copilul din mine e foarte fericit. Dar altă parte din mine e devastată. Pentru că voi ați văzut ce punctaj a trebuit să prezint eu astăzi…”.
Druță a ținut să precizeze că prezentatorul nu face parte din juriu și nu participă la acordarea punctajelor, fiind doar un invitat care citește rezultatele. Ea a subliniat că nu a avut nicio implicare în decizia juriului moldovean.
„Eu, când am primit rezultatul, foița aia pe care s-o citesc, și am văzut punctele alea… România, 3 puncte, Ucraina nu era… Eu am avut o reacție de șoc, zic: «Voi glumiți? Eu asta trebuie eu să citesc?». Vreo câteva minute m-am retras, nu știam cum să-mi revin, știam că intru în emisie în vreo jumătate de oră în live”.
Prezentatoarea a dezvăluit că a luat chiar legătura cu conducerea Teleradio Moldova pentru a-și exprima refuzul. În acele momente de criză, ea s-a confruntat cu dilema dintre visul împlinit de a prezenta la Eurovision și responsabilitatea de a anunța un punctaj cu care nu era de acord personal.
„Cred că am avut purtări din astea de vedetă, l-am sunat pe domnul director de la Teleradio din Moldova și am zis: «Domnul Andrei, sunați-mă, dar eu refuz asta să prezint»! Eu am audiență de 1.600.000 de oameni din România, eu nu pot să mă uit în fața camerei și să zic: «România are trei puncte». Mai ales într-un an când România are o piesă atât de frumoasă, din punctul meu de vedere!”.
În cele din urmă, Druță a fost convinsă să prezinte punctajul, înțelegând că este vorba despre o procedură obligatorie și că decizia aparține juriului, nu ei personal. Schimbul de puncte dintre Republica Moldova și România a provocat controverse pe rețelele sociale, după ce România acordase Moldovei 10 puncte, cel mai mare punctaj oferit de juriul român.
@rita.engleza♬ original sound – Rita Engleza
Victoria Cușnir, membră a juriului moldovean și jurnalistă radio, a oferit, ulterior, explicații publice, precizând că juriul a evaluat prestațiile din seara precedentă finalei televizate, unde unele țări ar fi avut evoluții diferite față de show-ul transmis publicului.