EXCLUSIV | Dezastrul economic din așa-zisa Transnistria și perdeaua de fum a fondului special ”Împreună”. Guvernul-fantomă de la Tiraspol a ajuns să cerșească donații pentru că nu e capabil să plătească salarii și pensii

Criza bugetară din regiunea transnistreană continuă, adâncindu-se de la o zi la alta. Asta în timp ce autoritățile-fantomă de la Tiraspol nu sunt capabile să-și îndeplinească nici cele mai elementare obligații sociale față de locuitorii regiunii. În tot acest marasm, guvernul-fantomă de la Tiraspol a anunțat crearea așa-zisului fond social ”Împreună”.
Prezentând fondul, pretinsul prim-ministru local – l-am numit pe Alexander Rosenberg – s-a adresat reprezentanților comunității de afaceri și cetățenilor așa-zisei republici nerecunoscută de nimeni pe plan internațional. El a declarat că economia regiunii se află într-o stare critică din cauza restricțiilor externe, a dificultăților logistice și a consecințelor întreruperii furnizării de gaze de la începutul anului 2025.
Alexander Rosenberg
În aceste condiții, economia locală funcționează într-o stare de urgență permanentă, mergând din rău în mai rău – și asta se întâmplă încă de la debutul anului trecut. Prin urmare, așa-zisul guvern separatist a decis să creeze un fond special, toate veniturile urmând să fie direcționate către „îndeplinirea obligațiilor sociale prioritare”.
„Îi rog pe toți să răspundă și să contribuie cât mai mult posibil la crearea fondului. Sunt convins că, dacă vom sta umăr la umăr în apărarea dreptului nostru de a trăi și munci cinstit, vom reuși. Împreună, vom putea depăși această ultimă etapă dificilă din viața noastră!”, a implorat Alexander Rosenberg.
Acest eveniment nu putea trece neobservat de autoritățile constituționale de la Chișinău. Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a comentat crearea acestui fond în a doua zi de funcționare: „Crearea acestui fond este rezultatul unei guvernări regionale ineficiente de către un grup de persoane care practic îi țin ostatici pe locuitorii regiunii. Considerăm aceasta în primul rând o mișcare politică. Aceasta are ca scop promovarea utilizării unei retorici manipulatoare și propagandistice despre situația din regiune, despre care se presupune că ar fi rezultatul unei influențe externe”.
La o oră și jumătate după comentariul lui Valeriu Chiveri, așa-zisul Minister al Afacerilor Externe al zisei PMR l-a acuzat rapid pe viceprim-ministrul pentru Reintegrare de „comportament grosolan” și de tentativă de creare a unui „ghetou” în regiune.
Sursa: site-ul web al așa-zisului Minister al Afacerilor Externe al așa-zisei Transnistria
În plus, așa-zisul minister a cerut ca fondurile colectate din bugetul Republicii Moldova la vamă de la agenții economici din regiune să fie transferate în noul fond „Împreună”.
Reamintim că aceasta nu este prima dispută diplomatică dintre Chiveri și pretinsul MAE al zisei Transnistria pe care nu o recunoaște nimeni la nivel internațional. Anterior, în timpul discursului de deschidere în fața grupului de negocieri 1+1, Valeriu Chiveri și Vitali Ignatiev (pretinsul ministru de Externe al guberniei din stânga Nistrului) au avut o discuție aprinsă despre formatul 5+2. Așezați în părți opuse ale mesei, diplomații și-au schimbat cu pasiune opiniile despre procesul de negocieri sub camerele jurnaliștilor moldoveni.
Conform etichetei diplomatice, în timpul declarațiilor de deschidere pentru mass-media, părțile își exprimă pozițiile fără dreptul de a vorbi de cealaltă parte a mesei de negocieri. Toate discuțiile și negocierile se desfășoară cu ușile închise, departe de accesul mass-media. Aceasta a fost prima dată în istorie când reprezentanții din așa-zisa Transnistria și cei din R.Moldova au cedat emoțiilor înainte de începerea fazei cu ușile închise a negocierilor.
În prima săptămână de activitate a fondului „Împreună” au fost strânse 140 de milioane de ruble locale, echivalentul a aproximativ 7,5 milioane de euro. Pe parcursul săptămânii, reprezentanți ai mediului de afaceri local, oficiali și cei mai bogați locuitori ai regiunii au făcut donații.
Sursa: site-ul Fundației Vmeste
Cel mai mare donator a fost holdingul local cu monopol Sheriff, la care s-au adăugat oamenii de afaceri afiliați acestuia și băncile locale. Holdingul este cunoscut sub numele de „stăpânul regiunii”, exercitând controlul asupra întregului guvern-fantomă prin intermediul reprezentanților săi politici din așa-zisul parlament local și din așa-zisul executiv de la Tiraspol. Potrivit anunțurilor oficiale făcute de separatiștii Rusiei, Sheriff ar fi donat 100 de milioane de ruble.
Sursa: site-ul Fundației Vmeste
A se nota că site-ul web al Fundației Vmeste nu conține informații despre înregistrarea, directorul sau adresa sa. Toate plățile merg direct către biroul fiscal regional și băncile locale. Prin urmare, nimeni NU poate confirma sau infirma autenticitatea cifrelor strânse de fonduri. Iar Rusia NU ajută cu absolut nimic așa-zisa ”Transnistria”.