Rezultatele prezidențialelor din România, contestate la Curtea Constituțională. Ședința va avea loc miercuri

O contestare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din România a fost depusă azi la Curtea Constituțională de la București. Instanța urmează să se pronunțe miercuri asupra cererii. Deocamdată, CCR nu a precizat cine a depus sesizarea, însă astăzi Centrul pentru Politici Locale, al cărui președinte se declara anterior un susținător al ideilor lui Călin Georgescu, a transmis un comunicat prin care a anunțat că, „împreună cu un grup de avocați de elită”, a declanșat „procedurile legale de contestare a turului II al alegerilor prezidențiale”.
Președintele centrului, Radu Ciobotea, a declarat pentru hotnews.ro și ce probe ar pregăti pentru contestație.
„Există imagini, există reclamații scrise, există semnalări pe care le-am primit de la oameni din mai multe secții de votare. Ne-au trimis foarte multe materiale, inclusiv acum, după ce am dat acest comunicat, continuăm să primim”, a declarat Ciobotea.
Anterior, șeful acestui centru declara pentru presa de la București că asociația sa „s-a clădit pe sistemul domnului Călin Georgescu” și că aceste crede în ideile politicanului.
De asemenea, tot azi, George Simion anunţa, în discuțiile sale de pe rețelele sociale cu susținătorii, că intenţionează să conteste rezultatul alegerilor, dar, deocamdată, cererea formulată de liderul AUR nu a fost depusă.
CCR ia în calcul să organizeze joi, 22 mai, şedinţa de validare a scrutinului electoral din 18 mai, dar detaliile vor fi stabilite după dezbaterea contestaţiilor.