Dan Perciun confirmă discuțiile tensionate cu Alexandru Munteanu înainte de demisia premierului

Ministrul Educației, Dan Perciun, a confirmat că a avut discuții contradictorii cu premierul demisionar Alexandru Munteanu. Într-un mesaj video publicat pe Facebook, acesta a declarat că a avut o dezbatere cu fostul prim-ministru pe marginea proiectului Politicii bugetar-fiscale.
Perciun a precizat că discuția a vizat modul în care proiectul Politicii bugetar-fiscale a fost elaborat și faptul că unele prevederi nu au fost discutate suficient în cadrul Guvernului, ceea ce a generat nemulțumiri în societate. Declarațiile vin după ce președinta Maia Sandu a afirmat că relația dintre cei doi a fost singura obiecție invocată de Alexandru Munteanu înainte de demisie.
„Este adevărat, am avut o discuție, marți, cu domnul prim-ministru pe subiectul Politicii bugetar-fiscale, privind modul în care anumite lucruri nu au fost pe deplin discutate în Guvern și care au trezit nemulțumiri foarte aprinse în societatea noastră. Întotdeauna am considerat că, atunci când există o opinie, ea trebuie spusă. Am făcut asta și în raport cu alți prim-miniștri, doamna Gavrilița și domnul Recean, precum și în discuțiile cu doamna președintă. Pentru că unul dintre lucrurile pe care le avem în PAS este tocmai existența unor discuții și dezbateri deschise pe diferite subiecte, chiar dacă uneori asta înseamnă contestarea opiniei unei persoane sau a alteia. Eu cred în necesitatea unor asemenea discuții și nu cred că trebuie să existe opreliști în acest sens”, a declarat Dan Perciun.
Amintim că, astăzi, premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, afirmând că nu își mai poate exercita mandatul fără a-și încălca propriile convingeri și valori.
Președinta Maia Sandu afirmă că premierul Alexandru Munteanu a înaintat o singură pretenție în discuțiile pe care le-a avut cu ea, iar aceasta a ținut de relația sa interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.