Cinci școli din stânga Nistrului vor avea cantine modernizate cu sprijinul Guvernului României

Cantinele din cinci instituții de învățământ din stânga Nistrului vor fi dotate cu echipamente, utilaje și mobilier modern, printr-un proiect finanțat de Guvernul României, prin Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, investiția se cifrează la 265 de mii de lei românești (peste un milion de lei moldovenești).
Noile dotări vor oferi condiții mai bune pentru cei circa 2 mii de elevi care frecventează instituțiile beneficiare.
„Documentele necesare pentru realizarea proiectului au fost semnate la București de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și ai RoAid. Investiția, în valoare de 265.000 de RON, va permite îmbunătățirea condițiilor în care elevii iau masa la școală și va contribui la organizarea unor servicii de alimentație mai sigure și mai bine adaptate nevoilor copiilor”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.
De noile dotări vor beneficia elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din municipiul Bender, Liceul Teoretic „EVRICA” din raionul Râbnița, Gimnaziul Republican Roghi și Gimnaziul „Constantin Sucitu”.
Proiectul „Asistență în domeniul educației – Consolidarea capacității administrative și operaționale a unor instituții de învățământ” face parte din Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2026 al RoAid.
RoAid este Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României, instituție aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe al României.
RoAid finanțează și sprijină proiecte de asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în alte țări, inclusiv în Republica Moldova.