VIDEO | Nicușor Dan a ajuns în R. Moldova. Prima oprire a președintelui României, la Cahul

Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns în această dimineață la Cahul, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova, la invitația președintei Maia Sandu. Vizita are loc cu prilejul celor 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Prima oprire a șefului statului român este la Teatrul Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, unde vizitează șantierul de reconstrucție al instituției. Reconstrucția teatrului este realizată cu sprijin financiar din partea României. Potrivit declarațiilor făcute în cadrul vizitei, Guvernul României a alocat aproximativ un milion de euro pentru proiect, iar o sumă similară a fost alocată de Guvernul Republicii Moldova.
Proiectul are o semnificație aparte pentru relația dintre cele două țări. În 2014, Guvernul României a oferit sprijin pentru construcția noului edificiu, iar piatra de temelie a fost pusă în prezența premierilor de atunci ai României și Republicii Moldova.
Potrivit declarațiilor făcute la Cahul, autoritățile își propun ca noul edificiu al teatrului să fie inaugurat pe 27 martie 2027, de Ziua Unirii Basarabiei cu România.
După programul de la Cahul, președintele României se va deplasa la Chișinău. La ora 14:35, acesta va fi primit de Maia Sandu la Președinție, unde cei doi vor avea o discuție tete-a-tete, urmată de întrevederi oficiale.
La ora 16:45, Nicușor Dan va participa, alături de Maia Sandu, la parada militară din Piața Marii Adunări Naționale, organizată de Ziua Independenței.
Spre seară, președintele României va participa, împreună cu Maia Sandu și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la o reuniune trilaterală la Președinție. Cei trei șefi de stat vor susține declarații comune la ora 19:25.
Vizita se va încheia cu un dineu oferit de Maia Sandu și participarea celor trei președinți la concertul festiv dedicat Zilei Independenței, în Piața Marii Adunări Naționale.