Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Maia Sandu: „Eram trei țări sărace la marginea Europei, cu economii ruinate și cu viitorul incert, iar astăzi trei state europene stăm la aceeași masă, respectate în Europa și în lume”

Republica Moldova, România și Ucraina au pornit în urmă cu 35 de ani ca state sărace, cu economii ruinate și cu un viitor incert, însă astăzi sunt trei state europene, respectate în Europa și în lume, a declarat președinta Maia Sandu, joi, la Chișinău, în cadrul unei conferințe comune cu președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

„Faptul că astăzi, de Ziua Independenții, sunteți amândoi aici, la Chișinău, are o semnificație aparte pentru noi. Acum 35 de ani, în această săptămână de august, harta regiunii noastre se schimba. România era la doar 20 de luni după revoluție, pe 24 august, Ucraina și-a proclamat independența, trei zile mai târziu, moldovenii veniți cu mic și mare în Piața Marii Adunări Naționale au cerut independența R. Moldova, iar Parlamentul a votat-o în aceiași zi.

Eram trei țări sărace la marginea Europei, cu economii ruinate și cu viitorul incert, iar astăzi trei state europene stăm la aceeași masă, respectate în Europa și în lume”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a vorbit despre parcursul celor trei țări și despre rolul pe care îl au în prezent în regiune.

„România, membră a NATO și a Uniunii Europene, Ucraina, țară care, prin curaj și inovație, apără astăzi un continent întreg de un agresor brutal. Și Republica Moldova, țară ai cărei oameni și-au apărat prin vot apartenența la familia europeană și care negociază acum aderarea la UE”, a spus Maia Sandu.

Președinta a vorbit și despre ceea ce înseamnă, în opinia sa, independența Republicii Moldova după 35 de ani de la proclamarea acesteia.

„În acești 35 de ani am învățat ce înseamnă cu adevărat independența. Independența înseamnă să ai lumină și căldură în casă, indiferent de ce se decide la Moscova, să-ți vinzi produsele acolo unde ești respectat și tu și munca ta, să-ți alegi singur prietenii și drumul, să fii tratat ca partener, să ai un cuvânt de spus și să decizi prin vot cine conduce țara”, a declarat Maia Sandu.

În discursul său, șefa statului a evidențiat relația cu România, despre care a spus că a fost alături de Republica Moldova încă de la proclamarea independenței.

„Independența înseamnă să poți alege prietenii, aliații, drumul. Un singur lucru îți este dat de la început. Vecinii. Iar Republica Moldova a avut noroc. La vest avem o țară care ne-a fost alături încă de la proclamarea independenței noastre. România a fost lângă noi la fiecare cumpănă, în anii grei de la început, în crizele energetice, în momentele în care alții ne priveau de la distanță. A făcut-o firesc, așa cum face un frate sau o soră”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat și rolul României în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, menționând că aderarea României la UE, în 2007, le-a demonstrat moldovenilor că acest drum este realizabil.

Referindu-se la Ucraina, Maia Sandu a declarat că rezistența poporului ucrainean contribuie direct la securitatea Republicii Moldova.

„La est avem o țară care apără cu viețile oamenilor săi pacea pe întreg continentul. Cu Ucraina avem 1222 km de hotar, iar ucrainenii țin agresorul departe de casele noastre. Moldova doarme mai liniștită datorită rezistenței ucrainenilor”, a spus Maia Sandu.

În acest context, președinta a amintit despre conferirea Ordinului Republicii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cea mai înaltă distincție a statului, pentru contribuția la apărarea păcii și libertății pe continentul european.

„De aceea, luni, la Kiev, am anunțat conferirea Ordinului Republicii președintelui Zelenski, cea mai înaltă distincție a statului nostru, pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european. Și ca semn al recunoștinței moldovenilor față de curajul poporului ucrainean, am avut onoarea să o înmân astăzi”, a menționat Maia Sandu.

Un alt subiect abordat de președintă a fost securitatea aeriană. Maia Sandu a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei are efecte și asupra statelor vecine, menționând încălcările spațiului aerian al Republicii Moldova și României.

„Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei se simte dincolo de hotarele ei. Spațiul aerian al Republicii Moldova și al României a fost încălcat de zeci de ori. Chiar astăzi, în prag de sărbătoare, drone rusești au pătruns în spațiul nostru aerian în încercarea vădită de a ne intimida. Spun clar și răspicat, în prezența prietenilor noștri, nu ne vom lăsa intimidați”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că Republica Moldova va continua să investească în apărarea antiaeriană și a făcut apel la statele lumii libere să sprijine Ucraina în consolidarea capacităților sale de apărare aeriană.

Maia Sandu a prezentat și viziunea sa privind o regiune mai bine conectată între Republica Moldova, România și Ucraina, cu circulație mai rapidă la frontieră, infrastructură comună și interconectări energetice.

„Vrem trei țări bine legate între ele. Oameni care ajung dintr-o țară în alta, ușor ca la ei acasă. Hotare păzite bine, dar trecute rapid, fără cozi. Drumuri și căi ferate pe care mărfurile circulă fără impedimente. Gaz și curent care merg în ambele sensuri, pentru ca fiecare dintre noi să aibă de unde lua energie, la nevoie. Râuri gospodărite împreună pentru că Prutul și Nistrul sunt resursele noastre comune. Porturile de la Dunăre, Giurgiulești, Galați, Reni, Izmail. Lucrând coordonat și un cer supravegheat împreună. Aceasta este regiunea pe care o construim și viitorul pe care îl vrem în Uniunea Europeană, unde ne dorim să ajungem și noi și Ucraina”, a declarat Maia Sandu.

La finalul discursului, Maia Sandu i-a invitat pe cetățeni în Piața Marii Adunări Naționale, unde urmează să participe, alături de președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la concertul dedicat Zilei Independenței.

„În aceeași piață ne-am adunat în 1989 ca să ne cerem limba înapoi și în 1991, ca să ne luăm independența. Acolo s-au adunat părinții și bunicii noștri. În cele mai grele zile, ca Republica Moldova să existe și să fie liberă. Astăzi ne adunăm ca să sărbătorim ce au făcut ei și ce am construit noi în 35 de ani. La mulți ani, Republica Moldova!”, a conchis Maia Sandu.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button