Vizita Comitetului Politic al NATO la Chișinău reprezintă mai mult decât o reuniune diplomatică. Ea arată că Republica Moldova este tot mai atent conectată la sistemul politic și de securitate al Occidentului. Chișinăul nu este obligat să renunțe la neutralitate, dar nici nu-și poate construi viitorul european tratând NATO ca pe un adversar. Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică sunt organizații diferite, dar majoritatea statelor membre ale UE sunt și membre NATO, confirmând legătura strânsă dintre integrarea europeană și securitatea euroatlantică comună.
Vizită strategică
Vizita desfășurată în perioada 25-26 august 2026 de membrii Comitetului Politic al Alianței la Chișinău este o confirmare a relațiilor bune dintre Chișinău și NATO. Membrii delegației s-au întâlnit cu președinta Maia Sandu, cu ministrul de Externe Mihai Popșoi, cu secretarul de stat Valeriu Mija și cu reprezentanții instituțiilor responsabile de securitatea națională. Delegația a vizitat și Ministerul Apărării, unde a asistat la prezentarea unor echipamente primite prin programele NATO și prin sprijinul bilateral acordat de statele aliate.
Prin urmare, vizita a oferit autorităților moldovene posibilitatea de a prezenta direct amenințările cu care se confruntă țara, inclusiv drone și rachete rusești care încalcă spațiul aerian, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, tentative de destabilizare și vulnerabilități ale infrastructurii critice. Aceste probleme au fost discutate explicit în timpul întrevederii cu Maia Sandu.
Faptul că reuniunea s-a desfășurat în ajunul Zilei Independenței a avut și o puternică semnificație simbolică. Mesajul transmis de NATO a fost unul de sprijin pentru suveranitatea, integritatea teritorială și independența Republicii Moldova. Alianța nu a venit la Chișinău pentru a cere abandonarea neutralității, ci pentru a arăta că independența unui stat trebuie protejată prin instituții funcționale, capacitate de apărare și relații internaționale credibile.
Ce este Comitetul Politic
Importanța vizitei rezultă din rolul Comitetului Politic. Acesta nu este un simplu grup de diplomați aflați într-un turneu de informare, ci una dintre structurile care sfătuiește Consiliul Nord-Atlantic, principalul organism politic de decizie al NATO. Comitetul analizează evoluțiile politice și regionale care interesează statele aliate, formulează evaluări și contribuie la pregătirea pozițiilor discutate ulterior la nivelul Alianței.
Conform datelor oficiale, Comitetul Politic al NATO este un organism consultativ aflat în subordinea Consiliului Nord-Atlantic, principala structură politică de decizie a Alianței. El nu comandă operațiuni militare și nu adoptă singur hotărâri obligatorii. Rolul său este să pregătească terenul politic pentru deciziile statelor membre.
În cadrul Comitetului, reprezentanții celor 32 de aliați discută evoluțiile politice și regionale care pot afecta securitatea euroatlantică. Ei schimbă informații, compară evaluări naționale și pregătesc analize, rapoarte ori recomandări pentru Consiliul Nord-Atlantic și pentru secretarul general al NATO. La reuniuni pot participa și experți trimiși din capitalele statelor membre, atunci când sunt examinate teme specializate.
Comitetul este condus de responsabilul NATO pentru afaceri politice și politica de securitate. Deciziile finale nu îi aparțin, deoarece în NATO acestea sunt luate prin consens de statele membre. Creat inițial în 1957, Comitetul a fost reînființat în forma actuală în 2014, ca forum dedicat consultărilor politice dintre aliați.
Nu poți avea relații bune cu UE și rele cu NATO
Republica Moldova și-a stabilit drept obiectiv strategic aderarea la Uniunea Europeană. Dar integrarea europeană nu se desfășoară într-un vid de securitate. Dintre cele 27 de state membre ale UE, 23 sunt și membre NATO. Singurele excepții sunt Austria, Cipru, Irlanda și Malta. România, Germania, Franța, Italia, Polonia, statele baltice, Țările de Jos, Spania, Finlanda și Suedia aparțin ambelor organizații.
Acest lucru nu înseamnă că aderarea la UE presupune automat aderarea la NATO. Exemplul statelor europene care nu fac parte din Alianță demonstrează contrariul. Înseamnă însă că Republica Moldova nu poate solicita încrederea, investițiile, sprijinul politic și solidaritatea statelor Uniunii Europene, în timp ce prezintă organizația lor principală de apărare drept o amenințare.
Nu poți construi relații apropiate cu România, Polonia, Lituania, Letonia sau Estonia și, concomitent, să denunți Alianța din care acestea fac parte. Nu poți cere Germaniei, Franței sau Țărilor de Jos să sprijine integrarea europeană a Republicii Moldova, dar să privești cu suspiciune cooperarea lor în cadrul NATO. Pentru aceste țări, apartenența la Uniunea Europeană și la NATO nu reprezintă două orientări geopolitice contradictorii. UE le oferă integrare economică, instituții comune și instrumente politice, iar NATO le asigură apărarea colectivă.
Uniunea Europeană și NATO au declarat oficial că rolurile lor sunt complementare și se consolidează reciproc. Cele două organizații cooperează în combaterea amenințărilor hibride, securitate cibernetică, mobilitate militară, protejarea infrastructurii critice, dezvoltarea capacităților de apărare, comunicare strategică și sprijinirea statelor partenere. Pentru cele 23 de țări membre ale ambelor organizații, NATO rămâne fundamentul apărării colective.
Așadar, o politică externă moldovenească ostilă NATO ar produce inevitabil tensiuni și în relațiile cu majoritatea statelor Uniunii Europene. La nivel instituțional, Bruxelles-ul european și Bruxelles-ul nord-atlantic sunt distincte. La nivel politic însă, în cele mai multe capitale sunt aceleași guverne, aceleași parlamente, aceiași contribuabili și aceleași instituții de securitate.
Neutralitatea nu înseamnă izolare
Opozanții cooperării cu NATO folosesc frecvent articolul 11 din Constituție, care proclamă neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. Neutralitatea este însă adesea interpretată abuziv, ca și cum ar interzice dialogul politic, pregătirea militarilor, modernizarea armatei, primirea de echipamente defensive sau cooperarea în domeniul securității cibernetice.
Constituția interzice dislocarea trupelor militare străine pe teritoriul țării. Ea nu obligă Republica Moldova să rămână fără parteneri, fără o armată funcțională și fără capacitatea de a-și apăra cetățenii. Curtea Constituțională a stabilit că neutralitatea trebuie privită ca un instrument de protecție, nu ca un obstacol în apărarea independenței și democrației. Instanța a mai arătat că neutralitatea nu limitează în mod general politica externă desfășurată pe timp de pace.
În plus, neutralitatea Republicii Moldova nu este garantată internațional. Niciun stat și nicio organizație internațională nu și-au asumat obligația juridică de a interveni pentru apărarea ei. Mai grav, Federația Rusă menține trupe pe teritoriul Republicii Moldova tocmai împotriva voinței autorităților constituționale și cu încălcarea principiului neutralității. Curtea Constituțională a constatat că prezența militară rusă din regiunea transnistreană încalcă independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea Republicii Moldova.
Neutralitatea fără capacitate de apărare și fără parteneri internaționali nu este o politică de securitate. Este doar o declarație pe hârtie.
Mica Lume Rusă din Transnistria
Prezența Federației Ruse în regiunea transnistreană nu se reduce la câteva posturi de pacificatori. Ea formează o arhitectură militară, de intelligence și politică prin care Moscova păstrează o pârghie directă asupra Republicii Moldova. O estimare diplomatică din octombrie 2025 indica aproximativ 1.500 de militari ruși, deși numărul exact este greu de verificat independent. Efectivul cuprinde Grupul Operativ al Trupelor Ruse, moștenitor al fostei Armate a 14-a sovietice, și contingentul rus din forțele mixte de menținere a păcii. Primul se află fără consimțământul Chișinăului, în timp ce al doilea funcționează în baza acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, impus de serviciile de spionaj ruse.
Grupul Operativ păzește inclusiv depozitul de muniții de la Cobasna și menține infrastructură, comandamente și personal militar pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova. În jurul său operează armata regimului separatist, trupele interne, structurile de grăniceri și unitățile speciale ale Tiraspolului. Chiar dacă acestea sunt prezentate drept instituții transnistrene, ele fac parte dintr-un sistem de securitate dependent de sprijinul politic, financiar și militar al Rusiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în mod repetat că Federația Rusă exercită un control efectiv și o influență decisivă asupra administrației separatiste.
Componenta informativă este mai puțin vizibilă, dar la fel de importantă. Uniunea Europeană l-a sancționat pe Dmitri Miliutin, responsabil al Direcției a 5-a a FSB, arătând că acesta coordonează operațiuni clandestine rusești în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană. Prin intermediul agenților săi, acesta a coordonat manipularea unor actori politici, organizarea unor acțiuni violente și operațiuni de destabilizare a ordinii constituționale.
Principalul instrument local este așa-numitul Minister al Securității de Stat, MGB, cunoscut frecvent drept KGB-ul transnistrean. Instituția îndeplinește funcții de informații, contrainformații și poliție politică. Organizațiile pentru drepturile omului au documentat supravegherea opozanților, dosare împotriva activiștilor, răpiri și detenții arbitrare. MGB protejează regimul de la Tiraspol și limitează accesul instituțiilor constituționale moldovenești în regiune.
Rusia și-a asumat la summitul OSCE de la Istanbul din 1999 retragerea forțelor și echipamentelor sale, însă angajamentul nu a fost îndeplinit. Chișinăul solicită retragerea completă a trupelor ruse și transformarea actualei operațiuni de pacificare într-o misiune civilă multinațională, cu mandat internațional.
Transnistria nu găzduiește doar o prezență militară străină, ci un întreg dispozitiv de control. Armata rusă oferă forța, serviciile rusești asigură coordonarea, iar MGB și structurile armate locale exercită controlul cotidian asupra populației. Conform unor date din spațiul public, principalele servicii de spionaj ale Moscovei, precum FSB, SVR și GRU, mențin în Transnistria rețele umane și capacități tehnice de supraveghere și operațiuni clandestine.
Această construcție încalcă suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova și blochează reintegrarea reală a țării.
NATO nu înseamnă numai arme și militari
Unul dintre cele mai importante rezultate ale vizitei Comitetului Politic este posibilitatea de a explica publicului caracterul real al cooperării cu NATO. Sprijinul Alianței nu se reduce la donații de tehnică militară.
Republica Moldova cooperează cu NATO prin Parteneriatul pentru Pace din 1994. Actualul Program Individual de Parteneriat pentru perioada 2025-2028 urmărește consolidarea instituțiilor, modernizarea sectorului de securitate și apărare, instruirea personalului, securitatea cibernetică, comunicarea strategică și creșterea rezilienței statului.
Pachetul consolidat pentru dezvoltarea capacităților de apărare, aprobat în 2023 la solicitarea Chișinăului, include sprijin pentru planificare strategică, gestionarea resurselor umane, combaterea corupției, pregătirea subofițerilor, standardizarea logisticii, protecția stocurilor de muniții, gestionarea situațiilor de urgență, securitatea cibernetică, apărarea împotriva amenințărilor chimice, biologice, radiologice și nucleare, comunicarea strategică și dezvoltarea capacităților carabinierilor. NATO a furnizat inclusiv truse de prim ajutor și echipamente pentru Centrul de instruire a subofițerilor.
Alianța a sprijinit și dezvoltarea unui sistem civil de informare în situații de criză, pregătirea specialiștilor în comunicare publică, capacitățile de intervenție în caz de dezastre și dotarea medicală în timpul pandemiei. Prin programele NATO au fost consolidate și capacitățile moldovenești în domeniul securității cibernetice și al protecției împotriva substanțelor periculoase.
Un exemplu important este proiectul de eliminare a moștenirii chimice sovietice. Documentele oficiale vorbesc despre pesticide interzise și substanțe chimice periculoase, nu despre fertilizanți agricoli obișnuiți.
Între 2007 și 2018, cu ajutorul unui fond NATO, din Republica Moldova au fost evacuate și distruse în condiții de siguranță 1.269 de tone de pesticide și substanțe periculoase. Produsele proveneau din stocuri rămase din perioada sovietică și erau depozitate în sute de localități, reprezentând un risc pentru sănătatea populației, sol și sursele de apă. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 2,2 milioane de euro, iar substanțele au fost transportate în Polonia pentru distrugere.
Anterior, un alt proiect sprijinit prin mecanisme NATO a permis distrugerea a 11.872 de mine antipersonal și a 250 de metri cubi de mélange, un oxidant toxic pentru combustibilul rachetelor.
Aceste exemple arată că securitatea nu înseamnă doar tancuri și rachete. Înseamnă și protejarea apei, a solului, a spitalelor, a rețelelor informatice, a depozitelor de muniții și a populației în cazul unor dezastre.
Relația cu NATO, investiție strategică
Vizita Comitetului Politic nu anunță aderarea imediată a Republicii Moldova la NATO și nici abandonarea neutralității. Miza ei este mai pragmatică, și anume introducerea problemelor R. Moldova în circuitul politic al Alianței și identificarea unor noi forme de sprijin.
Chișinăul are nevoie de radare mai performante, sisteme de detectare și combatere a dronelor, securitate cibernetică, comunicații protejate, instituții rezistente la corupție, personal bine pregătit și mecanisme rapide de reacție la crize. Aceste capacități sunt necesare indiferent dacă Republica Moldova rămâne neutră sau dacă, într-un viitor mai îndepărtat, societatea va redeschide discuția despre statutul său de securitate.
Republica Moldova poate fi neutră, dar nu poate fi indiferentă față de propria securitate. Poate să nu fie membră NATO, dar trebuie să aibă relații normale și previzibile cu organizația din care fac parte 23 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene.
Drumul spre UE nu obligă automat clasa politică de la Chișinău să sprijine aderarea la NATO. O obligă însă să renunțe la propaganda potrivit căreia poate aparține politic și economic Europei, dar poate continua să trateze sistemul de securitate al Europei ca pe un pericol. Nu poți avea relații bune cu Uniunea Europeană și relații ostile cu NATO, deoarece, în cea mai mare parte, în spatele celor două acronime se află aceleași state și aceeași comunitate de valori și interese.
