Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRomânia

Românii din sudul Ucrainei cer redeschiderea consulatului României de la Odesa, închis acum trei ani. Scrisori deschise au fost trimise la București

Românii din regiunea Odesa cer redeschiderea Consulatului General al României din Odesa, închis acum trei ani. Mai multe scrisori deschise, semnate de asociațiilor pentru cultură română din zona istorică a Bugeacului care reprezintă peste 120 de mii de etnici români, au fost trimise președintelui României, Parlamentului de la București și Ministerului Afacerilor Externe din România.

Prin demersurile făcute, românii subliniază rolul esențial pe care această reprezentanță l-ar avea în sprijinirea comunității istorice românești, în promovarea culturii și limbii române, precum și în relansarea cooperării bilaterale în domenii strategice.

„În documentul transmis autorităților române, reprezentanții comunității românești din regiunea Odesa subliniază faptul că absența Consulatului General al României la Odesa de peste trei ani a generat un vid de sprijin instituțional, frustrări și un sentiment acut de marginalizare în rândul etnicilor români. Deși au existat vizite ocazionale ale consulului general gerant, acestea nu pot substitui nevoia unei prezențe consulare permanente, capabile să răspundă eficient problemelor administrative, sociale și culturale ale comunității”, scrie fostul deputat român Constantin Codreanu, actualul reprezentant al Partidului Național Moldovenesc de la Chișinău.

Semnatarii evidențiază că redeschiderea Consulatului ar avea un impact concret asupra accesului la servicii consulare fundamentale – precum eliberarea actelor de stare civilă, sprijin în situații de urgență și păstrarea legăturii cu statul român prin educație și cultură. Totodată, o reprezentanță activă ar sprijini inițiative economice și strategice importante în contextul reconstrucției Ucrainei, consolidând rolul României ca partener regional responsabil.

În final, asociațiile românești din sudul Ucrainei solicită autorităților de la București demararea urgentă a tuturor procedurilor necesare pentru redeschiderea Consulatului General al României la Odesa, subliniind că acest gest ar constitui nu doar o reparație administrativă, ci și o declarație fermă de solidaritate națională și angajament față de comunitățile istorice românești.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button