Doi oameni de afaceri, învinuiți de spălări de bani prin credite obținute fraudulos de la BEM, condamnați la închisoare

Doi administratori ai unor companii, care au creat o schemă de spălare a banilor împrumutați de la Banca de Economii și transferați unei firme din Panama, au fost condamnați la închisoare într-o cauză din dosarul BEM. Un suspect a primit 15 ani de pușcărie, iar altul – 8 ani și șase luni. De asemenea, ambii sunt obligați să achite aproximativ 85 de milioane de lei.
Cauza a fost deferită justiției în mai 2024. Conform probelor prezentate în instanță, acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, unul dintre inculpați, fiind administratorul unei companii din Republica Moldova, în comun cu factorii de decizie ai unei companii nerezidente din Panama, ar fi pus la cale o schemă de însușire în mod fraudulos a unor credite de la BC „Banca de Economii”. Astfel, inculpatul, ar fi prezentat informații false cu privire la rulajele companiei sale și ar fi obținut un credit în valoare de 1,5 milioane de euro de la instituția bancară. În ziua primirii banilor, aceștia ar fi fost transferați pe contul companiei străine și însușiți de inculpat și alte persoane.
Ulterior, ar fi fost create alte două companii, una dintre care administrată de al doilea inculpat, și în același mod obținute alte peste 2,8 milioane de euro.
Deși au negat comiterea faptelor pe tot parcursul examinării cauzei, instanța a apreciat probatoriul administrat și le-a stabilit vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.