InternePublicațiiRomânia

Cunoscuta bibliotecă virtuală școlară din România, EduLib, va fi accesibilă și pentru elevii din R. Moldova

Cunoscuta platformă pentru elevi din România, EduLib, care reprezintă o bibliotecă virtuală școlară cu peste 3600 de lecții din diferite discipline, va fi disponibilă și pentru elevii și școlile gimnaziale din R. Moldova. La această înțelegere au ajuns ministerele Educației de la Chișinău și București.

„Astăzi am discutat un pic mai tehnic despre cum vom face lucrurile ca, din noul an școlar biblioteca EduliB pe care o avem la nivelul ministerului și care cuprinde conținuturi educaționale, lecțiile practic pentru nivelul gimnazial, biblioteca să fie accesibilă și pentru copiii din Republica Moldova, sigur, dacă vor dori acest lucru și dacă profesorii vor dori să utilizeze aceste resurse educaționale într-o manieră complementară celor pe care voi le aveți. Cred că este un lucru foarte important care, poate să ajute dezvoltarea educației”, a menționat ministrul român al Educației, Daniel David, aflat într-o vizită la Chișinău.

În România, platforma digitală este destinată, deocamdată, elevilor din clasele gimnaziale V-VIII. În biblioteca virtuală sunt disponibile resurse educaționale pentru 11 discipline. Este vorba de biologie, chimie, fizică, geografie, informatică și TIC, istorie, limba engleză, limbă franceză, limba și literatura română, matematică și robotică.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a vorbit, în cadrul conferinței cu omologul său din România, și despre extinderea altor parteneriate.

„Ne-am bucurat de proiectele comune de cercetare. Avem două apeluri lansate deja cu suportul statului român și cofinanțat și de către noi, de care beneficiază sute de cercetători din ambele țări. Mizăm și pe sprijinul în continuare pentru implementarea altor proiecte comune din cele 100 de milioane de euro oferite generos de către România pentru Republica Moldova”, a declarat Perciun.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button