Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Proteste uriașe în Los Angeles. Ciocniri armate și incendieri de mașini, după ce grupuri de manifestanți au condamnat raidurile antiimigrație din orașul american

Situație tensionată și proteste violente în Los Angeles, acolo unde grupuri de manifestanți, pentru a treia zi, au intrat în confruntări stradale cu polițiștii fiind nemulțumiți de raidurile antiimigrație din oraș. Au fost înregistrate incendieri de mașini, ciocniri armate și arestări. Președintele Donald Trump a ordonat desfășurarea a 300 de soldați ai Gărzii Naționale.

„Am dispus toate măsurile necesare pentru eliberarea Los Angelesului de invazia migranților. Ordinea va fi restabilită, ilegalii vor fi alungați, iar Los Angeles va fi din nou liber”, a declarat Trump.

Decizia de trimitere a trupelor a fost întâmpinată cu reacții dure din partea liderilor locali. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a catalogat acțiunea drept „ilegală” și a anunțat că va intenta un proces împotriva administrației Trump.

„Nu aveam nicio problemă până nu s-a implicat președintele. Este o gravă încălcare a suveranității statului. Revocați acest ordin!”, a transmis Newsom pe rețeaua X (fostul Twitter).

La rândul ei, primarul Los Angelesului, Karen Bass, a criticat prezența trupelor federale.

„Când aduci coloane blindate într-un oraș, creezi panică, nu ordine. Ne descurcam singuri.”

Potrivit poliției, protestatarii au blocat drumuri, au incendiat vehicule și au atacat forțele de ordine cu pietre și cocktailuri Molotov.

Trump a semnat sâmbătă un memorandum privind desfășurarea a 2.000 de militari din Garda Națională „pentru a aborda nelegiuirea care a fost lăsată să se agraveze”, a transmis Casa Albă.

Un expert citat de The New York Times a declarat că este prima dată în ultimii 60 de ani când un președinte desfășoară Garda Națională fără acordul guvernatorului statului respectiv.

Tensiunile au izbucnit pe 6 iunie, după ce Serviciul pentru Imigrație și Vamă (ICE) a desfășurat raiduri în Los Angeles, arestând cel puțin 44 de persoane. În scurt timp, sute de oameni au ieșit în stradă.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button