Recent, Victoria Furtună, fostă procuroare, iar în prezent președinta partidului politic “Moldova Mare” a adus din nou în spațiul public o serie de declarații alarmante și profund anacronice: “moldovenizarea”, “limba moldovenească”, “Moldova Mare” și chiar ideea ieșirii la mare prin anexarea Bugeacului. Aceste afirmații perpetuează o confuzie gravă între identitate regională și identitate națională. Mai mult, ideea sovietică a statalității moldovenești persistă în societate prin astfel de afirmații.
Este esențial ca publicul să înțeleagă că apartenența la Principatul Moldovei și ideea de “limbă moldovenească” reflectă o realitate istorică specifică Evului Mediu, care nu trebuie extrapolată și absolutizată în prezent. În acea perioadă, identitatea se definea prin loialitate față de o zonă, un domnitor, un grup local, nu prin criterii moderne precum limba, națiunea sau cetățenia.
Abia în secolul XIX, odată cu apariția statelor naționale moderne, identitatea regională a fost înlocuită sau subsumată de cea națională. La fel cum un venețian a devenit italian, un moldovean din Iași, Chișinău sau Cahul a devenit român. Acest fenomen nu este o invenție modernă, ci o evoluție istorică firească, marcată de apariția statelor-națiune și a ideii de popor unitar.
În timp ce Principatele Române, ulterior România și-au format treptat conștiința națională, Basarabia, anexată în 1812 de Imperiul Rus, a fost supusă unui proces sistematic de rusificare și de frânare a evoluției culturale. După Unirea Basarabiei cu România, regimul sovietic, cu scopul de a contesta Unirea, a preluat un concept medieval – cel al identității regionale – și l-a transformat în identitate națională artificială, creând în stânga Nistrului Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, tocmai pentru a justifica separarea de România și a construi un nou tip de loialitate politică.
Astfel s-au născut miturile moderne despre “limba moldovenească” și “poporul moldovenesc” ca entități separate de cele românești. Mituri care astăzi sunt reciclate politic de personaje ca Victoria Furtună, în încercarea de a exploata confuzia istorică a unei populații obosite de tranziție și sărăcie.
În fața acestor idei aberante, societatea trebuie să reacționeze lucid, informând și educând. E nevoie de campanii serioase în Republica Moldova care să explice procesul de formare a identităților moderne, diferența între regiune și națiune, între trecut și prezent. Nu poți clădi viitorul unei țări pe confuzii istorice, falsuri ideologice sau nostalgii.
“Furtuna” moldovenistă trebuie potolită. Nu cu ură, ci cu rațiune. Nu cu cenzură, ci cu educație. Identitatea românească a Republicii Moldova este o realitate istorică și culturală, care trebuie explicată, nu impusă.
